Fiecare companie are nevoie de un lider de opinie, o persoană care să modeleze afacerea, să influenţeze studiile şi dezbaterile, să răspândească ideile, să îmbunătăţească discuţiile şi să afecteze mediul organizaţiei. Majoritatea persoanelor ascund un lider de opinie în ele, aşa că aşteaptă momentul potrivit şi scoate la iveală liderul din tine!
Iată ce trebuie să ştii despre trăsăturile liderilor de opinie: aceştia sunt filtre pentru informaţii şi idei, sunt persoane care ştiu mereu ce este nou, ce apare şi care sunt reţelele sociale considerabile, adică acele surse de unde pot afla notăți și informații utile, dar și păstra legătura cu oameni importanți, care pot doar ajuta afacerea.
Chiar dacă este vorba despre răspândirea unor ştiri despre inovaţii, despre idei, produse etc. aceşti oameni influenţi sunt presupuşi a fi principala sursă de informaţie cu ajutorul căreia persoanele din jurul lor, iau decizii.
Ca şi caracteristici principale, majoritatea cercetărilor au ajuns la concluzia că liderii de opinie tind să aparţină aceleiaşi clase sociale ca şi non-liderii, dar se pot bucura de un statut social mai ridicat în cadrul grupului.
Spre deosebire de non-lideri, ei sunt mai familiarizaţi cu standardele grupului şi mai loiali faţă de valorile colective, mai sociabili şi conştienţi de modul în care îi pot influenţa pe alţii. Fiind investiţi cu o anumită autoritate din partea membrilor grupului, e necesar ca liderii sa facă tot posibilul să işi păstreze această poziţie.
Unul din atributele necesare unui lider este credibilitatea. Deoarece furnizează nu doar informaţii, ci şi sfaturi, acesta trebuie să prezinte încredere şi siguranţă, pentru că învăţăturile sale nu sunt menite să manipuleze sau să facă rău, ci să ajute. De asemenea, experienţa îi este de folos, iar faptul că a trecut prin cât mai multe situaţii de viaţă reprezintă un atu.
Printre trăsăturile sale s-ar mai putea enumera dorinţa de a inova, încrederea în sine şi predispoziţia de a se individualiza în cadrul unui grup, dar şi modestia. În plus, este necesar ca liderului să-i facă plăcere să-şi facă părerile cunoscute, să aibă spirit de iniţiativă şi capacitate de a acţiona şi lua decizii, de a analiza şi motiva. Caracteristici la fel de importante sunt tenacitatea, spiritul anticipativ, neinhibarea în faţa incertitudinilor.
Liderul de opinie trebuie să fie o persoană influentă si respectată. El ajută la formarea opiniei publice datorită faptului că oamenii îl ascultă si îl percep ca şi expert in diferite domenii. Din acest motiv, liderul trebuie să fie mereu informat, pus la curent cu noutăţile şi expus mass-mediei.
Interesul său pentru cunoaştere creşte şi, deşi nu este îndeajuns de informat in legatură cu un subiect, trebuie să dea impresia contrarie. O altă caracteristică pe care liderii o au în comun, este capacitatea de a convinge şi de a influenţa.
În plus, este util pentru un lider să fie generos cu timpul său, să fie accesibil şi să discute deschis, să fie sociabil şi prietenos. Un lider de opinie nu trebuie să fie mărginit, închistat în dogme, ci activ social, deschis la nou şi dispus să ia în considerare idei şi păreri noi sau diferite faţă de ale sale. La urma urmei, orice lider de opinie caută propriul său lider.
Aşadar, dacă îţi doreşti să fii perceput ca un lider de opinie în cadrul companiei în care lucrezi, ia aminte la sfaturile pe care ţi le-am dezvăluit. Şi nu uita: fii empatic, acţionează mereu cu foarte mult profesionalism, anticipează mereu evenimentele şi combină doza necesară de pragmatism cu simţul realității!
Alexandra Coman
Sursa foto: