Elegantă, delicată și sofisticată în același timp. Este definiția manichiurii French, un model care pare că nu s-ar demoda niciodată.
O manichiură îngrijită poate schimba mult aspectul fizic al unei femei, dar ce se întâmplă atunci când nu ajungi la programarea de la salon? Neglijezi unghiile? Cu siguranță că nu te sfătuim să recurgi la această ”soluție”, ci, dimpotrivă, te încurajăm să îți realizezi manichiura singură, acasă. Cu puțină îndemânare și cu produsele potrivite, vei avea unghii îngrijite, gata de scos în lume.
Manichiura French este una dintre opțiunile pe care le ai la îndemână dacă îți dorești ceva care să se asorteze cu orice ținută, în orice moment al zilei. În plus, vei emana feminitate, delicatețe și eleganță!
Cum pregătești unghia pentru manichiura franțuzească?
Pregătirea unghiei naturale, înainte de realizarea manichiurii French, este foarte importantă pentru aspectul final al unghiilor. Asigură-te că ai eliminat urmele unui lac de unghii vechi sau a altor impurități de pe unghii.
Următorul pas este să aplici uleiul de cuticule și să îl masezi ușor, pentru a facilita împingerea și îndepărtarea cuticulelor. Pentru a-ți fi mai ușor, poți folosi bețișoare din lemn sau o spatulă pentru împingerea cuticulelor. Taie cuticulele cu o forfecuță special și apoi poți continua cu pilirea unghiilor în forma dorită.
Ce lacuri de manichiură French să folosești?
Înainte de a alege nuanța French dorită, aplică un strat de lac de unghii ca bază. Acesta va împiedica oja să pigmenteze culoarea naturală a unghiei și va preveni îngălbenirea acesteia.
Dacă te întrebi pentru ce lacuri de manichiura French să optezi, află că poți alege mai multe nuanțe lăptoase de roz, piersică sau chiar un milky white. Cu ajutorul acestora vei acoperi unghia integral. Important este ca trasarea liniei albe de French să fie realizată cu culoarea albă.
După aplicarea bazei, poți începe trasarea liniei French cu alb și apoi poți continua cu acoperirea unghiei în nuanța aleasă. Poți opta și pentru o culoare transparentă.
Dacă adori manichiura cu ojă semipermanentă, poți alege, desigur, nuanțe de oje semipermanente pentru a-ți realiza un model French pe unghii. Printre cele mai potrivite nuanțe de French sunt bazele pentru oje semi Rubber Base French Collection.
Trucuri pentru un French perfect
Dacă îți tremură mâna și crezi că nu poți trasa linia de French așa încât să arate cât mai uniform, poți folosi benzile adezive speciale pentru manichiura French. Acestea au un preț mic și se livrează la set de zeci de bucăți.
Un aspect important în realizarea acestui tip de manichiură, pe care nu trebuie să-l ignori dacă îți dorești ca lacurile să reziste cât mai mult pe unghii, este folosirea unui top coat. Acesta este, de fapt ultimul strat care se aplică pe unghii și are rol de sigilare a manichiurii. Astfel nu va trebui să te îngrijorezi de faptul că lacul ar putea sari de pe unghii, conferind un aspect inestetic întregii manichiuri.