Cum se descurcă mamele olimpicilor cu emoţiile?

Stres, entuziasm, exaltare! Îţi poţi imagina cum este să ai un copil concurent la Jocurile Olimpice? Câteva mame de campioni au răspuns la întrebarea „Cum faceţi faţă tensiunii Jocurilor Olimpice?”

Gabby Douglas, campioană la gimnastică şi mama ei, Natalie Hawkins: „Trebuie să îmi aduc aminte să respir pentru că, de multe ori, uit. E aşa de amuzant, îmi ţin respiraţia la propriu şi inima mea începe să bată mai repede pentru că nu respir! Acum am această presiune, citesc o revistă, trebuie să mă  ocup cu altceva.”

Roslyn, mama lui Ashton Eaton: olimpicul de aur la proba de 100 de metri.

„Îmi ţin respiraţia, mai ales pentru proba de 100 de metri, e primul eveniment din 10 şi este cel mai stresant pentru mine. Se calmează apoi lucrurile, până la săritura lungă. După săritura lungă, am un presentiment despre cum va merge competiţia. Îmi ţin respiraţia deseori, mă plimb dintr-o parte în alta, mă rog, fac tot ce pot face. Şi apoi, există vreun lucru pe care nu l-am face pentru copiii noştri?”

Ike Lochte, mama înotătorului Ryan Lochte, cel care a plecat acasă cu cinci medalii (două de aur, două de argint şi una de bronz).

„Mă uit doar la proba de concurs a lui Ryan, la nimic altceva, nici înainte şi nici după el. Mă ascund pentru că îmi place să plâng. Nimeni din jurul meu nu ştie că sunt mama lui până după ce termină proba. Abia apoi mă întreabă: “Sunteţi rude? Ai pe cineva acolo?”

 Cathy Vollmer, mama înotătoarei Dana Vollmer, câştigătoarea a trei medalii de aur.

„Devin foarte stresată până ce înoată. Sunt bine până cu aproape jumătate de oră înainte să înceapă proba. Dintr-o dată începe să mă doară stomacul şi nu mai pot sta în picioare pentru că mi-e frică să nu leşin. Nu beau prea multă apă pentru că nu vreau să mă duc la baie. Devin nervoasă şi tăcută şi încep să mă rog pentru ea în gând. Odată ce începe cursa sunt atât de prinsă încât sar şi ţip, aşa că partea aceasta trece foarte repede.”

Connie, mama ciclistului Taylor Phinney

„Nu am fost niciodată nervoasă când am concurat eu, dar atunci când o face el sunt foarte stresată. Eu, fiica mea şi soţul meu am stat împreună şi l-am privit şi aproape că ni s-a făcut rău. Ne-am dorit foarte mult să fie cursa vieţii lui şi a fost, dar a ieşit pe locul trei. Încerc să stau departe de el când sunt emoţionată. Nu îi place să mă vadă aşa pentru că el este foarte relaxat.”

Cindy Falgowski, mama lui Katelyn Falgowski, membră în Echipa Olimpică de Hockey din S.U.A

„Port tot ce am purtat când am jucat cu Argentina şi am câştigat, deci probabil a devenit un ritual. În ziua meciului am emoţii mai mari decât fiica mea. Înainte de meci eu şi Katelyn mereu ne uităm una la alta şi ne trimitem pupici.”

Andreea Nicoleta Alistar

Sursa articol: ivillage.com