Uneori aș vrea să mă trezesc și să fiu altcineva. Să am amintirile altcuiva și să mă bucur de amnezie față de amintirile mele. Nu știu dacă mi-aș alege să arăt altfel, dar aș alege să fiu altfel. Să nu mai existe nicio urmă proprie în lucrurile din jurul meu, în camera mea, în greutatea pașilor mei, în glasul meu sau în felul în care vorbesc. Uneori aș vrea să nu îmi mai aparțin, aș vrea să nu mă mai vreau. Să nu mai exist sub formă specifică. Să mă transform, să mă scot din lăuntrul meu și să mă vărs într-o altă natură.
Eu nu mă iubesc. Și pentru tot ce fac dar mai ales pentru tot ce nu știu să fac, de vină este Briana. Da, Briana. Ea este alter-ego-ul meu încă de când eram mică. Briana scrie, Briana este sistematică. Briana pervertește minți, încă de când a căpătat un nume. Briana este vrăjitoarea din mine, instigatoarea, revoluționara. Briana aude muzică în cap, în capul nostru comun, și atunci când cântă i se strecoară parșivă pe gură, diafană și sub formă de notă muzicală. Briana se poate transforma, și pare fericită când își ascunde suferințele.
Dar poate că îi lipsește carisma, dar pentru acest lucru, vina este a Adelinei. Adelina are limite, fiindcă așa își impune. De aceea Adelina nu prea știe să facă nimic, nu folosește nimănui și este total lipsită de atractivitate și de ispită. Adelina nu știe să vorbească, nu știe să poarte o conversație elevată.
Briana o pedepsește prin compensație, oferindu-i alternativa exprimării. Briană este demonul. Ei îi place tot ce este roșu, și nu știe să existe decât învăluită de roșu. Briana este pasională și mereu pasionată de ceva, de o idee, de un gând pervers, de un om, de o privire, de o mânie. Pe ea o intrigă lucruri pe care alții poate că nici nu le-ar sesiza.
Briana este vinovată pentru că îi sperie pe cei pe care ar vrea să îi apropie. Le sare în față ca un animal de pradă, îi învăluie, îi atacă. Și rămâne singură. Din lipsă de metodă.
Briana este mult prea sinceră, vicioasă. Briana se simte fatală, are mult prea multă energie. Este arțăgoasă și din când în când, alcoolică și tupeistă, încât nici ea nu se mai suportă.
Briana este necorporală și nu poate să danseze. Fiindcă ea plutește.
Adelina îi servește drept trup și o mișcă suav, ca pe o marionetă din paie. Dacă nu ar exista Briana, sclipirea din ochii ei de păpușă ar lipsi. Privirea ar fi tristă, căutătura nu ar mai avea lăcomie.
Briana sperie. Adelina iartă. Briana este o emanație. Adelina nu se iubește. Briana iubește prea mult și cu țintă greșită, invariabil. Niciuna nu este prea norocoasă.
Adelina plânge când Briana o crede în stare de mai mult. Adelina sunt eu. Briana sunt tot eu. Fără Briana nu aș fi fericită. Adelina nu este fericită, Adelina nu este deloc fericită…
Cu drag,
Briana