Dove îţi demonstrează că eşti mult mai frumoasă decât crezi

Campania „Dove Real Beauty Sketches” subliniază diferenţa majoră dintre imaginea de sine şi percepţia celorlalţi despre tine

Dove crede că fiecare femeie are dreptul la frumuseţe şi fericire. În contextul în care 78% dintre românce se declară cel mai aprig critic al felului în care arată*, Dove îşi asumă misiunea de a crea o lume în care frumuseţea este o sursă de încredere, nu de anxietate. Pentru a sublinia diferenţa majoră care există între felul în care noi femeile ne percepem şi felul în care suntem văzute de ceilalţi, Dove a realizat un experiment, surprins într-un scurt film documentar – Dove Real Beauty Sketches, prin care ne oferă motivaţia necesară să ne descoperim propria frumuseţe. În doar 4 zile de la lansare, filmuleţul a generat peste 8,400,000 de accesări.

În filmul Dove Real Beauty Sketches este prezentat Gil Zamora, un fost grafician criminalist instruit de FBI cu o experienţă de 28 de ani, timp în care a realizat peste 3,000 de schiţe.

Acesta desenează portretele a şapte femei doar pe baza descrierilor pe care acestea şi le fac, fiind separaţi de o cortină. Artistul face o nouă serie de potrete aceloraşi femei, de data aceasta bazându-se pe descrierile făcute de persoane necunoscute, cu care femeile şi-au petrecut puţin timp înainte de experiment. Majoritatea schiţelor realizate în urma descrierilor făcute de străini ilustrează femeile mult mai aproape de realitate: sunt mai frumoase şi mai fericite.

Experimentul demonstrează faptul că atunci când vine vorba de propria persoană, presiunea de a fi frumoasă vine cel mai mult din interior.

Când am fost rugat să fac parte din filmul Dove nu mi-am imaginat că cele două portrete robot pot fi atât de diferite”, a declarat Gil Zamora, grafician criminalist. ”Ceea ce m-a impresionat cu adevărat au fost reacţiile femeilor când au vazut cele două portrete unul lângă altul. Cred că majoritatea dintre ele au conştientizat că aveau o percepţie distorsionată despre sine care le-a influenţat semnificativ viaţa.”

O schiţă valoarează o mie de cuvinte

Filmul surprinde reacţiile femeilor legate de percepţia propriei persoane şi cum aceasta le influenţează aspecte importante din viaţa lor. Filmul inspiră femeile şi privitorii deopotrivă să-şi descopere propria frumuseţe.

Acest experiment social este o modalitate prin care Dove îşi susţine angajamentul de a încuraja femeile să aibă încredere în sine. Sperăm că filmul Dove Real Beauty Sketches le va inspira să-şi schimbe viziunea despre propria frumuseţe şi să înţeleagă cum sunt percepute de ceilalţi”, a subliniat Dan Oprescu, Brand Building Director Unilever South Central Europe.

”Eşti mult mai frumoasă decât crezi”

Acesta este mesajul principal pe care Dove doreşte să-l transmită femeilor. Mai mult, Dove urmăreşte să schimbe percepţia femeilor despre frumuseţe şi, implicit, statistica conform căreia doar 3% dintre românce se consideră frumoase*. Dove crede că atunci când arăţi şi te simţi bine, eşti mai fericită.

Te invităm să vizionezi filmul Dove Real Beauty Sketches şi să te bucuri de propria frumuseţe: http://www.youtube.com/watch?v=XpaOjMXyJGk sau www.dove.com/realbeautysketches.

*studiu “The real truth about beauty” (Edelman, Septembrie 2010) pe 6400 femei la nivel global, din grupa de vârstă 18-64 ani, dintre care 300 de femei din România.