Dragostea noastră cea de toate zilele. 20 de feluri ale Ei

Dragostea noastră cea de toate zilele. 20 de feluri ale Ei (Blog)

Ai încercat vreodată să te hrănești din dragoste?

Să ai poftă de o sinceră și frumoasă iubire, condimentată gustos cu primăvară când îi miroși părul și cu căpșuni dulci când o săruți? Ai încercat vreodată să trăiești clipa, nu veșnicia și să știi că asta e veșnicia ta? Ai încercat vreodată să schimbi dragostea în flori, florile în cifre, iar cifrele să fie numărul de momente în care ești fericit? Ai încercat vreodată să gândești pentru doi, să simți pentru doi și să iubești pentru un tot întreg?

Dacă nu, încearcă. Dacă da, încearcă și mâine. Azi te-ai trezit mai altfel, pentru că știi că se gândește la tine. Azi nu mai ești bărbatul care aleargă după o bucată de soare și vrea să prindă luna urmărind valurile, căci motivul pentru care ai alergat și ceea ce ai dorit să prinzi e lângă tine. Ea, femeie frumoasă, îți arată în fiecare zi cât de specială e lumea, lumea pe care ești gata să o împarți la doi. Și înțelegi că ea e cea specială, cu felurile ei de a fi, cu simplele și unicele ei feluri de a fi…

1. Felul cum zâmbește înainte să te sărute

2. Felul cum își face griji de tine, chiar dacă te-a văzut cu câteva ore în urmă

3. Felul cum privește când te ascultă

4. Felul cum te surprinde când vii la ea și te trezești că a făcut ceva gustos sau ți-a pregătit ceva special

5. Felul cum întâmpină diminețile cu tine

6. Felul cum te face să te trezești din iubire și să adormi în dragoste

7. Felul cum se îmbracă și se dezbracă de toate prejudecățile

8. Felul cum îți răspunde la telefon sau îți scrie mesaje în mijlocul nopții

9. Felul cum are încredere în tine, te susține, te privește în ochi și te face să crezi că totul va fi frumos

10. Felul cum îți acceptă capriciile și plăcerile, știind că asta e parte din tine

11. Felul cum își apără punctul de vedere și discută cu tine

12. Felul cum miroase și cum te face să îți fie dor de acel miros

13. Felul cum ți se aruncă în brațe, de parcă nu te-a văzut o viață

14. Felul cum te admiră și te critică

15. Felul cum merge pe stradă lângă tine, ca cea mai fericită femeie de pe pământ

16. Felul cum îți mulțumește că exiști în viața ei

17. Felul cum zâmbește, strănută, tușește, sughite și mănâncă ciocolată albă

18. Felul cum îți cucerește calmul și răbdarea și setea de iubire

19. Felul cum te enervează când ți-o ia înainte la baie…și apoi te face să zâmbești trmițându-ți un bilețel sub ușă: te invit alături

20. Felul cum îți spune: te iubesc

Dragostea pe care o trăiești în fiecare zi nu este o poveste, un basm, o adunătură de teorii și istorii. Dragostea de fiecare zi e simplă și unică.

Iarna noi suntem cei mai flaminzi. Iarna noi ne hranim cel mai mult, cu dragoste. Frumos sa-ti fie foame de iubire. Frumos să-ți fie foame de ea. Ai încercat vreodată să te hrănești cu dragoste? Eu da. Și e frumos.

via yupi.md