Cum recunoaștem un aspirator vertical elegant, ergonomic și care-și face treaba un timp îndelungat? Flexibil, elegant, ușor de utilizat, cu putere mare de aspirare și o baterie de ultimă generație Li-ion de 18 V, noul aspirator Samurai de la Dirt Devil este răspunsul pentru a aspira asemeni unui profesionist.
Tehnologia aspiratoarelor verticale este tot mai prezentă în locuințele oamenilor, însă niciun astfel de aspirator nu se remarcă prin eleganță, ergonomie și eficiență asemeni aspiratorului Samurai de la Dirt Devil. Design-ul aspiratorului vertical face ca interacțiunea cu produsul să fie una imbatabil de rapidă, iar curățenia se realizează imediat. Versatilul aspirator reîncărcabil este soluția perfectă pentru curățarea întregii locuințe și îl poți depozita oriunde, neavând nevoie de niciun alt sistem de prindere. Cu o baterie litiu-ion de 18 volți, aparatul este complet reîncărcat și pregătit pentru o utilizare de 35 de minute, la putere maximă.
Lumină LED, perie TURBO și depozitare practică
Samurai 2în1 este un aspirator practic, ergonomic și portabil. Acesta poate fi folosit cu ușurință în curățarea mobilei, pardoselei, în mașină sau în spații înguste. În plus, lampa cu LED asigură împreună cu funcția de vidare o curățare mai eficientă. Acum, nicio particulă de praf nu va rămâne nedescoperită. Noul Samurai de la Dirt Devil oferă utilizatorilor libertatea de a curăța folosindu-se de multiple caracteristici: nu depinzi de prize, poți curăța și pe lumină difuză, totul în cel mai scurt timp.
Aspiratorul Samurai de la Dirt Devil uimește prin greutatea redusă, 2.3 kg și manevrarea ușoară. Asigură rezultate perfecte pe multiple suprafețe precum podele dure, covoare și mochete, iar aspiratorul portabil ajunge și în cele mai greu accesibile zone din casă.
Kit-ul complet de accesorii oferă aparatului o varietate de opțiuni de utilizare și include o perie tip tambur care este foarte blândă cu podeaua și o duză flexibilă pentru zonele greu accesibile.