Expoziția de grafică, pictură și acuarelă „Mărțișor” semnată de Corneliu Drăgan-Târgoviște a fost inaugurată seara trecută la Elite Art Gallery, vernisajul fiind prezentat de criticul de artă, Marius Tița.
“În lucrările expuse predomină peisajul citadin în care personajele circulă, trăiesc și sunt trezite la viață de culorile ce le conturează. Nici zona rurală nu este uitată, casele și peisajele fiind emblematice în aceste lucrări. Întreaga expoziție reprezintă rodul muncii din ultimul an.”, a spus acuarelistul Corneliu Drăgan-Târgoviște.
Expoziția poate poate fi vizitată până pe 15 martie, în fiecare zi de luni până vineri, orele 11:00 – 19:00, iar sâmbătă între orele 10:00 – 14:00, la Elite Art Gallery, Strada Academiei, nr.15.
„Pictorul Corneliu Drăgan-Târgovişte este o revelaţie constantă a creaţiei plastice contemporane. De fapt, preferăm să ne răsfăţăm descoperind mereu minunile pe care ni le dăruieşte la fiecare simeză, ştiind că o expoziţie Corneliu Drăgan Târgovişte ne relevă orizonturi noi şi apropieri pline de plăcutul mister al descoperirii. După o intensă imersiune în paradisul de acuarelă, a venit şi clipa aşteptată, a coborârii acrilului pe paletă şi pânză, a revenirii la tuşa zăbovită, mângâiată, modelată.“, a apreciat Mariu Tița, cunoscut publicist și analist al pieței de artă.
Corneliu Drăgan-Târgoviște a ajuns la București după ce lucrările sale au putut fi vizionate la Expoziția Internațională de Acuarelă de la Shanghai, fiind singurul român care a expus în cadrul acestei Bienale.
De asemenea, artistul este singurul acuarelist român ales să facă parte din prestigioasa Societate a Acuareliștilor din Birmingham, care adună în prezent 81 de acuareliști britanici și internaționali.