AFI Palace Cotroceni anunta programul pentru Saptamana Altfel

Cu ocazia programului național „Școala Altfel”, AFI Palace Cotroceni organizează întâlniri cu olimpicii clubului Steaua, alteliere de știință și activități recreative.

AFI Palace Cotroceni

AFI Palace Cotroceni a pregătit, cu ocazia proiectului național „Școala Altfel”, un program diversificat de activități cu rol educativ ce vor avea loc în centrul comerial în perioada 18- 22 aprilie 2016. Elevii vor avea șansa de a participa la o serie de evenimente ce se bazează pe conceptul de învățare experiențială și vor putea primi exemple care susțin noțiunile teoretice acumulate în cadrul orelor de curs de la școală.

“AFI Palace Cotroceni demarează în fiecare an activități dedicate programului național Școala Altfel,  întrucât ne dorim să venim în întâmpinarea elevilor și a profesorilor cu opțiuni care să îi ajute în munca didactică și în procesul de învățare. AFI este mai mult decât un centru cu profil comercial, este un spațiu integrat unde găzduim evenimente cu o tematică diversificată, care să îi surprindă pe clienții cu ceva nou, de fiecare dată.”, a declarat Aura Dinu, Marketing Director AFI Palace Cotroceni.

În cadrul Săptămânii Altfel, centrul comercial va organiza Săptămâna Campionilor alături de Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, iar sportivii medaliați internațional vor fi prezenți în AFI Palace Cotroceni, unde vor face demonstrații și vor susține sesiuni de inițiere în sporturi precum scrimă, box, gimnastică, handbal sau baschet. Elevii și profesorii, dar și vizitatorii mall-ului, vor avea ocazia să îi cunoască pe:

Steluța Duță – Campioană Europeană la Box;

Ana-Maria Brânză – Vicecampioană Olimpică la Scrimă, Beijing, 2008;

Gheorghe Berceanu – Campion Olimpic Lupte, Munchen 1972;

Ștefan Birtalan – Campion Mondial la Handbal, câștigător al Cupei Campionilor;

Oana Pantelimon  – Medalie Olimpică de Bronz, Atletism, Sydney 2000;

Adrian Bumbescu – Fotbalist, câștigător al Cupei Campionilor Europeni Sevilla, 1986;

Sandra Izbașa – Gimnastă, Dublă Campioană Olimpică  Beijing 2008 și Londra 2012;

Marian Drăgulescu – Gimnast, Multiplu Campion Mondial și European;

Virgil Stănescu – Președinte Steaua CSM Exim Bank;

Roxana Cocoș – Vicecampioană Olimpică la Haltere, Londra 2012.

Pe lângă demonstrațiile sportivilor, antrenorul Viorel Mazilu va realiza o selecție dintre elevii participanți pentru echipa de hanbal.

Bucharest Science Festival va organiza Zilele Științei, în cadrul cărora vor avea loc demonstrații de fizică și chimie, paleontologie și astronomie, prin care cercetătorii doresc să ofere o perspectivă mai concretă asupra rolului pe care știința îl are în viața de zi cu zi. Aceștia vor prezenta exemple și experimente pentru ca elevii să obțină o mai bună înțelegere a noțiunilor teoretice învățate la școală.

În plus, PRO FM va deschide studioul din AFI Palace Cotroceni, iar DJ-ii le vor explica elevilor cum se utilizează mixerul de sunet, precum și ce presupune meseria de DJ la radio.

Printre evenimentele care se vor desfășura în Săptămâna Altfel în AFI Palace Cotroceni se numără și un concert de muzică reprezentativă organizat de Jandarmeria Română, precum și o reprezentație susținută de Forțele Terestre Române.

Totodată, Cinema City  va oferi o serie de pachete cu reduceri pentru elevi și profesori, care vor putea viziona filme documentare, animații și producții recente din lumea cinematografiei.  AMCKART și Laser Maxx au pregătit oferte speciale pentru această săptămână, completând lista de activități recreative și distractive ce vor avea loc în AFI Palace Cotroceni.

Adrian Bumbescu_Castigator al Cupei Campionilor Europei_Fotbal

Ana-Maria Branza_Multipla campioaana Mondiala si Europeana _Scima

Marian Dragulescu_Vicecampion olimpic Atena 20004_Gimnastica

Oana Pantelimon_Atleta medaliata cu bronz la Sydney 2000

Roxana Cocos_Vicecampioana olimpica Londra 2012_Haltere

Sandra Izbasa_Dubla campioana olimpica 2008 si 2012_Gimnastica

Stefan Birtalan_Triplu medaliat olimpic_Handbal

Steluta Duta_Campioana Europeana_Box

Virgil Stanescu_Campion al Nationalei de Baschet

Pentru mai multe informaţii despre evenimente sau noutăţi din AFI Palace Cotroceni puteţi accesa pagina de web www.aficotroceni.ro sau pagina oficială de Facebook AFI Palace Cotroceni.