Floria în Stradă: florăria destinație pentru flori

Floria în Stradă, noua destinație pentru flori și cadouri din Piața Dorobanti, a fost lansată oficial în seara de 26 noiembrie. La eveniment au participat persoane publice, vedete din media si showbiz, bloggeri si jurnalisti, alături de parteneri ai Floria și designerii ale căror obiecte sunt expuse în spațiul florăriei.

Nume celebre precum Anca Serea, Dana Rogoz, Xonia, Tania Budi, Carmen Negoita, Maria Andrei, Ana Morodan, Raluca Badulescu sau Dragos Bucurenci au descoperit o florărie spațioasă, cu design contemporan și elegant, precum și un concept unic în România: flori și cadouri asortate, create de artiști locali.

Alături de flori, Floria În Stradă propune, ca parte dintr-un demers de a sprijini talentul local, o selecție de cărti scrise de autori români contemporani, vinuri alese din cramele românești și obiecte de decor semnate de designeri români de obiect. Toate acestea intră într-un dialog cu florile și, împreună cu acestea, compun cadoul ideal.

După ce am făcut primul pas în offline în primăvară, cu florăria de la Câmpineanu, am constatat că ne dorim să propunem românilor nu doar o florărie alfel, ci mai mult decât o florărie. Așa că am creat un concept pentru un spațiu premium, în care pe lângă o multitudine de flori speciale, aranjamente, buchete sau flori in ghiveci, propunem și obiecte create de artiști locali” –declară Andreea Uceanu, Manager General al diviziei offline a Grupului Floria.

Obiectele de decor prezentate la Floria În Stradă sunt realizate de artiști precum Madalina Andronic (vaze unicat), Rosca’s (rame foto cu calitate muzeală), Patzaikin (vase inspirate de Delta Dunării), Ubikubi (vaze You’ve got flowers), NoTime (ceas realizat manual), Maria Filipescu (bijuterii) sau Dana Rogoz (lumanare parfumata cu răvaș Moon, Ediție Limitată).

Cărțile sunt semnate de scriitori contemporani precum Mircea Cărtărescu, Neagu Dgiuvara, Liliana Nicolae și multi alții, în timp ce vinurile provin de la cramele românești premium.

În cadrul evenimentului atenția tuturor a fost atrasă de buchetele și aranjamentele spectaculoase de flori, create de designeri floriști ai Floria În Stradă.

Echipa de floriști a fost pregătită la standarde internaționale, pentru a-și pune în valoarea creativitatea și talentul atât prin compozițiile realizate în florărie, cât și la evenimente personale sau corporate.

Floria are o experiență de peste 5 ani, în realizarea de aranjamente și buchete, prin divizia sa online, Floria.ro, liderul pieței florăriilor online. Prin deschiderea florăriei – concept Floria În Stradă, Floria propune clienților o experiență premium la cumpărarea de flori la un preț corect.

Stilul buchetelor Floria În Strada este contemporan, îndrăzneț și întotdeauna remarcabil, acest lucru fiind validat atât de catre clienți, cât și prin statutul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României pentru buchete și aranjamente.

Floria In Strada 1

Floria In Strada 5

Floria In Strada 8

Lasă un răspuns