Heineken(R) realizeaza primul selfie din spatiu: “Spyfie”

Pentru a marca parteneriatul cu franciza James Bond, Heineken® a realizat primul selfie din spațiu în data de 5 noiembrie. Intitulat „Spyfie”, acesta a avut loc in timpul unui eveniment exclusivist la care au participat peste 200 de invitați speciali, în Hoover Dam, Nevada, USA.

Spyfie 3

Pentru a crea ineditul “Spyfie”, Heineken® a lucrat în parteneriat cu specialiștii în imagine satelit de la UrtheCast, folosind o cameră satelit high-rezolution, numită Deimos-2 și o cameră video cu ultra-high definition, Iris, montată pe Stația Spațială Internațională.

Orbitând la 600 de km deasupra Pământului, camera Deimos-2 a mărit imaginea pentru a capta o perspectivă aeriană inedită. Ulterior, au fost folosite tehnologii de amplificare pentru a obține o imagine individuală cu fiecare invitat în parte. Peste 200 de celebrități, câștigători și parteneri media din întreaga lume au avut posibilitatea de a distribui în social media imagini în exclusivitate a unui moment unic în istorie.

Spyfie 2

“Campania Spectre a deschis încă o dată legendara lume a lui Bond pentru consumatori, prin spotul TV care îl are ca protagonist pe Daniel Craig. Punctul culminant al campaniei a fost reprezentat de participarea câștigătorilor locali ai activării digitale la primul selfie din spațiu, Spyfie, care a adus mai aproape lumea Bond de consumatorii români,” a declarat Andrea Veress, Group Brand Manager Premium Beer Brands, HEINEKEN România.

Spyfie Group Shot 2

Spectre, a 24-a aventură a seriei James Bond, o producție EON prin Albert R. Broccoli, Metro-Goldwyn-Mayer Studios și Sony Pictures Entertainment, a fost lansat în Marea Britanie la data de 26 octombrie și în Statele Unite ale Americii la data de 6 noiembrie. Filmul a luat cu asalt box office-urile în aproape fiecare teritoriu în care a fost lansat, totodată înregistând un nou record pentru cea mai mare lansare din toate timpurile în Marea Britanie și cele mai mari încasări din istoria box office-ului, pe o perioadă de șapte zile.

Asocierea Heineken® cu franciza James Bond datează din 1997 începând cu filmul „Tomorrow Never Dies”, Spectre fiind al saptelea film consecutiv din parteneriat.

 

 

 

Lasă un răspuns