Există un ținut al vinurilor în care soarele strălucește cu 14 zile în plus – în localitatea Ceptura, în podgoria Dealu Mare. Pentru a marca acest lucru și în plus, prezența de peste 10 ani pe piața din România, Crama Ceptura a lansat trei noi game de vin – Cervus Magnus Monte, Astrum Cervi și Cervus Cepturum.
Soarele este elementul principal al noii identități vizuale, alături de un cerb care, așa cum spune legenda, coboară din munții ce înconjoară podgoriile din Dealu Mare și se îmblânzește în căldura acestui ținut. Iar 14 devine un număr magic. În aceste zile 14 zile, strugurii au timp pentru a absorbi toată căldura soarelui, iar roadele sunt alese pe sprânceană. Vinurile Crama Ceptura capătă astfel un gust distinct.
“Nu numai că avem la dispoziție cele mai moderne mijloace de producere a vinurilor, dar avem un avantaj incredibil pentru că podgoriile noastre sunt în Dealu Mare, unde soarele strălucește cu 14 zile în plus pe an. Pentru noi a fost vital să valorificăm acest lucru, tocmai de aceea soarele este sursa noastră de inspirație în crearea identității vizuale. Fiecare sticlă de vin are o savoare unică, în cea mai mare parte datorită acestei oportunități, de a avea soarele de partea noastră.”, consideră Marcel Grăjdieru, CEO al Cramei Ceptura.
De mai bine de 10 ani, fiecare sticlă de vin Ceptura poartă în sine un buchet distinct, plin de caracter: e gustul celor 14 zile de soare, pe care natura le dăruiește doar acestui tărâm privilegiat – Dealu Mare. Viile Cramei Ceptura sunt așezate la 160 metri altitudine și au o expunere sudică optimală, astfel încât reușesc să se hrănească cu toată lumina pe care soarele o are de oferit.
Dintre cele 3 noi game, Cervus Magnus Monte este gama premium și cuprinde 4 sortimente de vin roșu sec, 3 sortimente de vin alb sec și un sortiment rose sec. Astrum Cervi are 6 sortimente de vin, iar Cervus Cepturum încă 8 sortimente de vin.
Despre Crama Ceptura:
Așezată în inima podgoriilor din Dealu Mare, acolo unde soarele strălucește cu 14 zile mai mult în fiecare an, podgoriile Cramei Ceptura adună toată căldura pe care natura o are de oferit acestui ținut binecuvântat. Doar aici, solul are cu 14 zile în plus pentru a rodi mai bogat. Doar aici, strugurii au cu 14 zile în plus pentru a se umple de gust și lumină. Doar aici, vinul are mai mult timp pentru a căpăta un buchet matur și distinct: este aroma unică și plină a celor 14 zile de soare în plus, regăsită în fiecare sticlă din fiecare gamă de vinuri Crama Ceptura.