AFI Palace Cotroceni celebrează Ziua Copilului, în weekendul 31 mai – 2 iunie, prin spectacole şi petreceri pentru cei mici, ateliere creative, filme de desene animate şi fantasy, concursuri cu premii, cât şi prin campanii sociale care să aducă puţină fericire copiilor mai puţin norocoşi.
Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 11.00, HHC România va organiza evenimentul “Copilărie pentru toţi”, dedicat strângerii de fonduri pentru copiii din orfelinate. Evenimentul va avea loc în AFI Palace Cotroceni şi va fi difuzat în direct pe TVR 1, iar invitaţii speciali vor fi Alexandru Tomescu, trupa Diesel, elevii de la Genesis Collegiate, trupa Zurli şi Mihnea Părăuan, un tânăr chitarist în vârstă de 10 ani. Un moment important al evenimentului va fi Paganini fusion, un concert susţinut de violonistul Alexandru Tomescu alături de trupa Diesel. Un al proiect caritabil este cel organizat de magazinul Next, care colectează jucării pentru copiii de la Casa Ioana, o organizaţie ce sprijină familiile şi femeile singure fără adăpost.
Între 31 mai şi 2 iunie, spaţiile de joacă din AFI Palace Cotroceni sunt locul ideal unde cei mici îşi pot petrecere Ziua Copilului şi unde pot avea experienţe cu adevărat memorabile. Pe 1 iunie, Gymboland se transformă într-un spaţiu de joacă şi creativitate, în care invitaţii vor fi Magicianul, Duffy Duck şi Mickey Mouse. Mai mult, la Zorky’s Planet, copiii sunt aşteptaţi să aibă parte de distracţie fără limite şi de surprize frumoase. Astfel, etajul 1 din AFI Palace Cotroceni va deveni sâmbătă Planeta Distracţiei.
Între 1 şi 2 iunie, Cinema City are în program ateliere de modelaj, pictură şi grădinărit cu tematică ecologică, şi filme de desene animate, fantasy şi acţiune pentru toate vârstele: “Aventuri în Zambezia 3D dublat”, “Croods 3D dublat”, “Cinci eroi de legendă 3D dublat”, “Clopoţica digital”, “Star Trek: În întuneric 3D”, “Grozavul şi puternicul Oz 3D”, “Jack şi uriaşii 3D” şi “Iron Man 3 3D”.
Pe 31 mai, între 16.00 şi 19.00, în AFI Palace Cotroceni va avea loc spectacolul de muzică, dans şi parade de modă Do-Re-Mi, la etajul 1, lângă Zorky’s Planet. Sâmbătă şi duminică, Ministerul Elen al Turismului, Tour operatorul Mouzenidis Travel şi Organizaţia elenă de turism vor organiza, în apropierea patioarului, o serie de activităţi artistice şi spectacole. Printre acestea, se vor număra spectacole de dansuri elene, susţinute de 80 de dansatori, şi reprezentaţii ale Duo-ului ”Ala-Robi Rhythm & Dance”, Cercului de Folclor ,,Dor şi dor cu mine călător”, Grupului folcloric ”Bucurel”, Grupul folk & pop ”Soul Fusion” şi ale trupei rock ”MoToRhEaD”.
În plus, AFI Palace Cotroceni va fi gazda mai multor ateliere, pentru toate gusturile. Pe 31 mai, babyonline.ro invită copiii la o ediţie specială HAPPY baby DAY, iar atelierele Dremel, ce au loc vineri, sâmbătă şi duminică, îi introduc pe copii şi părinţi în arta bricolării, învăţându-i tehnica topirii pe polistiren, tehnica pirogravurii, traforaj sau gravură pe lumânare şi sticlă. Mai mult, Asociaţia “Pas cu Pas” va organiza pe 1 şi 2 iunie ateliere de art-terapie, şedinţe de face painting şi alte activităţi surpriză.