Învaţă să pictezi!

Pictorii vedetelor, Bogdan Mihai Radu și Liviu Mihai, au lansat școala de pictură “B&L ART”

Pe 26 mai, cunoscuții artiști plastici, Bogdan Mihai Radu și Liviu Mihai, au găzduit un eveniment dedicat maturității carierei lor în domeniu, ce reflectă pasiunea și dragostea necondiționată pentru artă. Cu această ocazie, cei doi pictori au lansat școala de pictură “B&L ART”, care le poartă numele.

Bogdan Mihai Radu și Liviu Mihai le-au oferit invitaților un adevărat răsfăț pentru simțuri, într-un cerc prietenos și natural,  Terasa Tête-à-Tête din Herăstrău, de la care nu au lipsit atmosfera relaxantă de sărbătoare, sfaturile profesioniste și punerea în valoare a creativității, dar și demonstrațiile live de pictură alături de personalități ale vieții publice și vedete. Au beneficiat de o primă lecție de pictură Anca Rusu, Mihaela Drafta, Florentina Opriș, care au dovedit că sunt foarte încântate de această experiență inedită, pe care cu siguranță o vor repeta.

“Acest proiect înseamnă pentru noi o muncă nu foarte ușoară, dar plăcută, și cu satisfacția de a aduce în fața iubitorilor de frumos o alternativă la activitățile de zi cu zi și la educația tradițională, prin dezvoltarea gândirii creative, a capacității de învățare și a abilităților sociale. Am descoperit prin intermediul celor care ne calcă pragul atelierului din strada Hristo Botev, dar și prin zecile de expoziții pe care le avem la activ, că educația artistică este esențială pentru  fixarea unor standarde înalte și perseverența în atingerea țelului propus, deoarece include abilitățile naturale ale ființei umane”, a declarat Liviu Mihai, unul dintre inițiatorii “ B&L Art”.

De cealaltă parte, Bogdan Mihai Radu afirmă că “este vorba despre un proiect ce își propune să pună în valoare, prin intermediul picturii, creativitatea și imaginația participanților. Ne adresăm copiilor de toate vârstele, iubitorilor de artă și tuturor celor care își doresc să evadeze pentru câteva ore din cotidian și să-și transpună ideile în culori, în fața unui șevalet. Este o onoare pentru noi să putem dezvolta prin intermediul simbolurilor și gândirii de tip creativ abilități excelente precum memoria, puterea crescută de înțelegere și asimilare sau comunicarea”.

Cui se adresează acest curs?

Școala de pictură “B&L Art”, un nou concept creativ de pedagogie vizuala și dezvoltare armonioasă a personalității, vine în întâmpinarea părinților care doresc să completeze educația artistică a copilului sau a adulților care vor să-și exprime hobby-urile sau talentele proprii prin dobândirea limbajului plastic.  B&L Art se adresează acelora care înțeleg rolul și valoarea artei ca investiție în viitor și doresc să acționeze  în vederea îmbunătățirii relațiilor cu ei înșiși și cu cei din jur.

De ce ți-ar trebui un asemenea curs?

Dacă ești în căutarea unei activități recreative, care să te deconecteze de la stresul cotidian, poți urma cursuri de pictură. În cadrul acestora vei învăța lucruri interesante despre tehnicile de desen și pictură, precum și despre istoria artei. Vei învăța de asemenea să-ți personalizezi obiectele preferate și să te bucuri de roadele muncii tale.

“Fiecare ocazie e unică” ar trebui să fie moto-ul de referință când suntem pe cale de a porni în aventura  inspirației și a culorilor pentru a da un refresh stilului de viață. De aceea, “B&L Art”, profitând de experiența artiștilor plastici Bogdan Mihai Radu și Liviu Mihai, de  peste 10 ani în pictură, grafică și desen, vă propune să nu ratați înscrierea la cel mai interactiv, creativ și pragmatic curs de creație, desen și pictură.

Atelierele și workshopurile urmăresc să dezvolte creativitatea, îndemânarea, imaginația, puterea de concentrare, iar pentru cei mici și posibilitatea de a se obișnui cu ceea ce numim generic colectivitate.

Structura cursurilor

Începând cu iunie 2012 vă puteți înscrie la cursurile “ B&L ART” din București, optând  pentru  module tematice de pictură și desen sau worksopuri, pachetele oferite fiind în număr de trei:  “Bazele desenului” , “Secretele culorii și pictură”, “Arta digitală”.

Cursurile pentru copii sau adulți urmăresc un program structurat de studiu și țin pe toată durata verii, în funcție de opțiunile doritorilor. Fiecare sesiune durează de la o lună până la 3 sau 4, cu posibilitate de prelungire, având lunar 16 ședințe a câte 4 ore pe săptămână.

Atelierele se adresează persoanelor care doresc să-și petreacă timpul liber într-un mod creativ dar și recreativ, iar grupele sunt alcătuite în funcție de vârstă, ținându-se cont și de aptitudini.

Worksopurile  sunt ședinte individuale, care se țin în weekend-uri sau în perioada vacanțelor și urmăresc o anumită temă, tehnică.

Programul și tematica cursurilor

Cursul susținut de pictorii Bogdan Mihai Radu și Liviu Mihai oferă noțiunile și tehnicile de bază în domeniul desenului, respectiv picturii și se desfășoară în două ședințe pe săptămână (o şedință de pictură și o ședință de desen), a câte două ore fiecare, după următorul program:

Luni de la 14.00-16.00 și sîmbata sau duminica între 13.00-15.00 ( cursurile de pictură)

Luni de la 9.00-11.00 și sâmbăta sau duminica între 11.00 -13.00 (cursurile de desen)

În cursul săptămânii,  cursurile se desfășoară la atelierul din str. Hristo Botev (Piața Rosetti), iar în week-end la Terasa Tête-à-Tête din Parcul Herăstrău (lângă Grădina Japoneză).
Materialele cu care se lucrează în cadrul atelierelor pot fi aduse de acasă, ceea ce înseamnă că abonamentul va fi de 150 euro/lună sau  incluse în prețul acestuia, 200 de euro/lună.

Lucrările reprezentative ale elevilor vor avea parte la finalul cursurilor de o expoziție și fiecare participant la curs va primi o diplomă de recunoaștere a implicării.

 Pentru mai multe detalii, înscrieri sau pentru a cunoaște echipa dedicată “B&L Art”,  puteți accesa invatasapictezi.ro