Lavazza prezinta noul amestec de cafea italiana pentru preparare la filtru

Lavazza lansează Lavazza Filtro Italiano, noua gamă de cafea care combină perfect gustul cafelei italiene autentice și prepararea la filtrul tradițional de cafea. Lavazza Filtro Italiano este alegerea ideală pentru cei ce își doresc să savureze un amestec de cafea de cea mai bună calitate chiar în confortul propriei locuințe.

lavazza_filtro-delicato-250g

Noile sortimente includ o combinație de boabe de cafea de calitate superioară, cu origini din întreaga lume, atent selecționate cu ajutorul experienței și pasiunii care definesc compania încă de la înființarea sa, în 1895. De altfel, chiar Lavazza a inventat conceptul de „blending” – arta de a combina diferite tipuri de cafea din zone geografice diferite în căutarea gustului desăvârșit. Astăzi, Lavazza spune povestea unei familii care, de patru generații, este devotată artei combinării și prăjirii cafelei. Pasiunea și dedicarea specialiștilor Lavazza sunt premisele creării unor cafele cu gust unic și aromă rafinată, savurate de toți iubitorii de cafea.

Pentru Lavazza Filtro Italiano, experții Lavazza și-au folosit experiența îndelungată în arta combinării și prăjirii cafelei pentru a îmbina cu măiestrie caracteristicile gustului autentic și prepararea cafelei la filtrul tradițional. Boabele de cafea de calitate superioară Arabica și Robusta sunt amestecate și prăjite cu atenție pentru a transpune calitățile complementare ale aromelor într-un amestec perfect pentru prepararea la filtru.

Rezultatul este o cafea italiană de calitate superioară, cu un gust ce păstrează calitățile de excepție ale amestecurilor Lavazza:  boabele de cafea Arabica asigură o aroma puternică, în timp ce boabele Robusta întregesc corpul cafelei. Savurând Lavazza Filtro Italiano, te vei simți precum într-o cafenea tradițională fermecătoare din Italia, acolo unde espresso-ul este preparat și servit cu măiestrie: o atmosferă unică, un sentiment călduros de ospitalitate, tradiție și un fel de a privi viața cu optimism – acestea sunt ingredientele unei experiențe pe care o poți retrăi din confortul propriei case.

În România, cafeaua de dimineață este un ritual îndrăgit, care asigură, totodată, doza de energie perfectă pentru începutul unei zile productive. Astfel, cele două sortimente noi de cafea din gama Lavazza Filtro Italiano, Delicato și Tradizionale, le oferă iubitorilor de cafea ocazia de a se bucura de un amestec premium, cu gust plin și bogat, chiar și atunci când folosesc cana preferată.

Lavazza Filtro Italiano Delicato are toate caracteristicile cafelei originare din Africa de Sud: boabele de cafea Arabica din Brazilia dau corpul și dulceața gustului, în timp ce boabele atent alese de cafea Robusta îi dau acesteia o notă finală de ciocolată. Procesul mediu și delicat de prăjire permite prepararea lentă a cafelei la filtru și accentuează aroma fină și delicioasă de cereale și cacao.

Lavazza Filtro Italiano Tradizionale este un amestec premium de boabe de cafea Arabica și Robusta atent selecționate, preparate cu meșteșug de către experții Lavazza pentru a asigura o intensitate medie, cu note persistente de fructe uscate si cacao. Amestecul de cafea a fost prăjit lent pentru a permite  prepararea la filtru,  accentuând, în același timp,  aroma distinctă a cafelei. Lavazza Filtro Italiano Tradizionale este o marcă înregistrată certificată 100% de către Rainforest Alliance și provenită 100% din recolte sustenabile.