Medicina holistică folosită din ce în ce mai des ca metodă de prevenţie şi nu de tratare a bolilor

Dacă în ţările Orientul Mijlociu tratarea şi prevenţia bolilor cu ajutorul medicinii alternative are o tradiţie de peşte 5.000, în ultimul deceniu aceasta a câştigat amploare şi în România, în ciuda existenţei unui număr considerabil de medicamente şi tratamente recomandate de medicina modernă.

Medicina holistică abordează problema sănătăţii şi vindecarea bolilor într-un mod cu totul diferit de medicina clasică. Încă din cele mai vechi timpuri chinezii, japonezii şi egiptenii apelau la medicina holistică, ei fiind primii care au introdus acest concept. Conform chinezilor, tot ceea ce este viu posedă energie, forţa energetică sau activitate vitală, astfel medicina alternativă porneşte de la acest aspect şi urmăreşte să aducă organismul într-o stare de echilibru cât mai aproape de normalitate.

Dacă până acum câţiva ani aceste tipuri de tratamente erau folosite ca ultimă soluţie în vindecarea unor boli grave, în prezent din ce în ce mai mulţi oameni beneficiază de tehnicile medicinii alternative, preventiv.

„Oamenii încep să înţeleagă ca prevenţia este mult mai uşoară şi mai puţin costisitoare decât tratarea unor boli ce pot apărea datorită dezechilibrului metabolic sau deficitului de minerale şi vitamine. În ziua de azi, aceasta abordare este din nou căutată şi constituie un tablou al stării generale a organismului. Tocmai de aceea Centrul Medical Naturopathya Med oferă servicii medicale personalizate care îmbină tehnici tradiţionale şi tehnici moderne pentru ca pacienţii să îşi regăsească binele fizic, psihic şi emoţional”, a declarat Cristina Bogdan, medic naturopat în cadrul Centrului Naturopathya Med.

Pentru a preveni îmbolnăvirea, fiecare persoană se poate ajuta dacă îşi corectează şi completează obiceiurile alimentare şi îşi cunoaşte tipul metabolic, constituţional şi personal.

Dr. Cristina Bogdan ajută prin abordarea holistică pacienţii cu patologi deja instalate şi aflate sub tratament medicamentos. Aceştia pot înţelege mai bine mecanismele de îmbolnăvire şi de vindecare, dar şi cele de îmbunătăţire a stării generale. Mai mult de atât, se pot concepe programe menite să susţină organismul pe perioada diferitelor terapii medicamentoase care duc la scăderea efectelor secundare si toxicităţii medicamentelor şi chiar la reducerea dozelor necesare pentru tratament.

Frumuseţea se poate şi ea menţine mai uşor, atunci când trupul este sănătos. Medicina holistică se bazează pe unitatea dintre trup, minte şi spirit, promovând conceptul unei minţi sănătoase, într-un corp si mediu sănătos.

Abordarea holistică în procedeele de înfrumuseţare aduce o nouă lumină asupra mecanismelor de regenerare a organismului şi permite cunoaşterea nevoilor nutriţionale pentru fiecare tip de metabolism. Puteţi apela la o serie de tratamente precum masajul facial şi corporal, medicina estetică nechirurgicală, programe de alimentaţie echilibrată şi tratamente SPA al căror efect terapeutic este demonstrat ştiintific”, a adăugat Dr. Cristina Bogdan.

Despre Naturopathya Med

Centrul medical este locul în care păşiţi pentru a regăsi binele fizic, psihic şi emoţional.

Abordarea holistică oferă terapii personalizate concepute de specialiştii noştri printr-o îmbrăţişare inovativă a metodelor medicale orientale tradiţionale cu cele moderne.

În lumea noastră veţi beneficia de programe complete pentru SĂNĂTATE (acupunctură, homeopatie, apiterapie, fitoterapie, detoxifiere, dietoterapie specifică, tratamente naturale pentru diverse afecţiuni), FRUMUSEŢE (masaj facial şi corporal, medicina estetică nechirurgicală, programe de alimentaţie echilibrată, tratamente SPA cu efecte terapeutice demonstrate) şi ARMONIE (terapii antistress şi aromaterapie cu uleiuri organice sau consiliere specializată).

La NATUROPATHYA MED puteţi evada din stilul de viaţa urban, încărcat de stres, poluare şi diete nesănătoase, savurând şi lăsându-vă simţurile cuprinse de arome nobile, sunete relaxante şi culori tămăduitoare.