Lumea în care trăim este plină de superstiţii, poveşti şi credinţe din popor. Acum când auzim astfel de discuţii, râdem ironic şi spunem că sunt nişte prostii fără să realizăm însă că oamenii dinaintea noastră trăiau crezând cu tărie ceea ce astăzi luăm în râs. Astfel de poveşti, superstiţii, ritualuri mai sunt prezente doar în anumite regiuni unde oamenii trăiesc în continuare într-o lume mistică, învăluită în mister şi credinţe mitologice care dăinuie de pe vremea dacilor. Am reuşit să vă trezesc interesul? Sper că da.. deoarece este vorba despre istoria noastră şi fundamentul nostru mitologic care vom vedea că se leagă într-un mod uimitor cu istoria şi credinţele altor popoare străine. Este vorba despre credinţa în lupi şi puterea acestora.
Legatura dintre lupi şi daci este cea mai cunoscută imagine pe care o avea antichitatea referitor la strămoşii noştri. După anticul Strabon, dacii au fost numiţi după cuvântul Daoi – lup în frigiană. Steagul dacilor, dragonul cu cap de lup este unic în lume. Se mai presupune că îşi trăgeau numele de la un strămoş mitic – Kandaon, zeu al războiului peste toate triburile trace. Unii cercetători cred că era un simbol al sanctuarelor Daciei. Dacii adorau cu sfinţenie pe cel considerat căpetenia lupilor, tainicul Lup Alb. Lupul dragon care reprezenta steagul dacilor era emblematic la poporul războinic, căruia i se atribuia și practicarea licantropiei. Licantropia este este denumirea științifică dată capacității legendare a unor oameni de a se transforma în lupi (pricolici, vârcolaci). Este o tradiție totemică, întâlnită pentru prima dată la unele populații primitive și intrată mai apoi în deprinderi și ritualuri simbolice din antichitate, în cadrul unor superstiții, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozării în lup. Și în vechea mitologie românească, lupul participa (în mod indirect) la viața oamenilor. La naștere, copiii slabi primeau numele de lup pentru a prelua din puterea acestora. Dar lupul nu este prezent doar în mitologia şi credinţa românească ci în lumea întreagă.
În mitologiile chineză și mongolă, acest animal este identificat drept creatorul dinastiilor, sau în ipostaza lupului albastru, drept paznic al palatului ceresc, în care caz este identificat cu steaua Sirius. De același respect se bucură canida și în mitologia altaică. Cele mai multe astfel de popoare, care au în comun șamanismul, consideră acest animal ca strămoș comun. La japonezi, lupul era considerat un apărător în fața altor animale sălbatice. Amerindienii adorau acest animal deoarece îl considerau puternic, devotat, în care se poate transforma și omul dacă are tărie suficientă. Astfel, în zona Americii de Nord, în cadrul tribului tlingit există legenda conform căreia strămoșul tribal se împrietenește cu un lup care avea să îi poarte noroc, astfel că animalul devine totemul tribului, fiind venerat pentru puterea și cruzimea sa. La algonkini, lupul este asociat lumii subterane a morților (spiritul Nanabozho). Într-o perioadă mai timpurie a mitologiei grecești, când se făceau și sacrificii umane, în vechea Arcadie exista un altar unde aveau loc astfel de ritualuri, situat pe un munte care a fost denumit Lykaion (Muntele Lupului). Lykaon, fiul lui Pelasgos, este transformat în acest animal ca pedeapsă din partea lui Zeus.
Chronos, zeul timpului, apare în trei ipostaze: câinele simbolizând trecutul, leul ca imagine a prezentului și lupul simbolizând viitorul.
Şi chiar dacă ni se pare că am pătruns într-o lume fantastică vom afla că şi astăzi mai există astfel de credinţe şi uimitor nu în triburi îndepărtate ci în ţara noastră, în Ţinutul Momârlanilor care este reprezentat de așezările oierilor de pe Valea Jiului, respectiv Jiul de Est și Jiul de Vest. În așezările din Valea Jiului s-au păstrat obiceiuri străvechi, unele pre-creștine. Unele dintre cele mai cunoscute sunt: frățiile de cruce, încă prezente şi astăzi, înmormântarea în grădina casei și nu la cimitir. Cei pasionați realmente de istorie și de tradiții, vor avea surprize de proporții și vor descoperi singuri superstiții și credințe străvechi, legende privind frățiile cu lupii, ori întâmplări adevărate care bat orice ficțiune.
Ana Cârstocea