Moda fructelor îţi face vara delicioasă!

Ce-ar fi ca vara aceasta să se poarte fructele? Şi nu ne referim doar la printuri jucăuşe, vii, feminine în vestimentaţie, ci şi la accesorii sau încălţăminte… din fructe. Moda ne surprinde permanent cu idei ciudate, neobişnuite, uimitoare sau inovatoare.

Avem fructe şi legume purtabile: sandale din avocado, balerini din vinete, poşete-plic sau genţi.

Dacă stăm să ne gândim, ar trebui să renunţăm la coşurile de fructe sau aranjamentele florale tipice – aceste genţi, pălării şi pantofi arată mult mai delicios decât cadourile bio. Şi dacă ne mai accesorizăm şi cu cercei făcuţi din bomboane, deliciul estival este complet!

Responsabil de aceste creaţii este Fulvio Bonavia, cel care, în 2010 a realizat o serie de fotografii pentru o carte, intitulata „Matter of taste”, în care aprofundează relaţia dintre designul grafic, artă şi ilustraţie, domenii pe care le stăpâneşte ca fotograf profesionist.

După portrete şi peisaje, interesul său s-a orientat rapid spre natură şi design, materiale organice colorate şi asamblate în moduri ingenioase. Însă obiectele vestimentare de care vorbeam nu sunt la vânzare, din păcate, ar fi aproape imposibil să fim îmbrăcaţi din cap până-n picioare în fructe şi legume. Dar cine ştie ce va fi în viitor?

Trenduri jucăuşe şi colorate, cocktail de fructe!

Un trend vestimentar care ţine din 2011 este printul de citrice sau de fruct; de la Prada şi Stella McCartney, avem colecţii inedite prezentate pe catwalk.

În timp ce designul preferat de Prada sunt bananele imprimate pe culoarea verde-închis, McCartney s-a focusat pe lămâi, lime şi grepfruit (citrice), în printuri verticale aşezate pe o bază albă.

Marele avantaj care apare atunci când porţi printuri cu citrice este că poţi să le combini cu un design provocator, puternic, sau cu piese vestimentare dramatice. Ori pur şi simplu, să le aliniezi cu nuanţe neutre, simple, fine.

Printurile de fructe sunt jucăuşe şi, mai ales, vintage, dând o notă retro ţinutei purtate. Le poţi găsi şi pe încălţăminte.

Acest trend al fructelor abundă în colecţii şi chiar pe covorul roşu, cu articole vestimentare purtate de celebrităţi, de aceea trebuie să intrăm în joc şi să ne bucurăm de savuroasele fructe şi în combinaţii fresh, puternice, vii!

Print cu citrice – „Twist Citrus” Citrus Print 1950, Stil Halter Top de Bernie Dexter: îmbină tema retro atât de populară în 2012, cu un stil unic. Legăturile topului se leagă în spatele gâtului şi se îmbină într-un stil care aminteşte de anii ’50.

Culorile îndrăzneţe, luminoase, pe o bază de alb, cu forme de citrice şi o fustă creion pe măsură merg de minune pentru un look proaspăt şi destul de atrăgător, sau pentru o petrecere cu aer exotic.

Articolele de îmbrăcăminte luminoase, aglomerate, cum ar fi acest print pot fi asociate cu stilurile albe sau negre pentru a atenua efectul fructelor, sau pot fi purtate cu alte modele pentru un look boho-chic boem.

Pijamale cu pepene!

Aceşti pantaloni de pijama sunt un bun exemplu pentru a arăta ca modelele cu fructe nu sunt copleşitoare, ci jucăuşe. Cu accente negre printre formele de pepene verde, pantalonii merg de minune cu un tricou verde sau roz pentru a mai compensa din efect.

Să nu uităm de pantofi! Modelul JeffCampbell  sunt piesele noastre favorite!

La fel de apetisant este şi modelul semnat Charlotte Olympia.

Andreea Enea

Surse foto:

voulueboutique.wordpress.com

catgotdressed.blogspot.ro

thebestfashionblog.com

dressim.blogspot.ro

highsnobiety.com