În întâmpinarea Halloween-ului, Promenada Mall găzduiește o nouă ediție a târgului de dulciuri gourment Sweet Fest. Între 26 octombrie și 1 noiembrie, vizitatorii centrului comercial se pot bucura de o călătorie gastronomică în paradisul dulciurilor, cu produse care mai de care mai gustoase, în multiple forme și sortimente.
În cele sapte zile de festival, între orele 10:00 și 22:00, producători și distribuitori de dulciuri din toate colțurile țării propun un meniu bogat în bunătăți: praline belgiene, specialități grecești, turcești și libaneze, torturi, figurine și sculpturi din marțipan, cupcakes, cake pops, macarons, cozonac tradițional, prăjituri românești, specialități din miere de albine, sucuri naturale, delicatese din popcorn, deserturi raw vegan. Mai mult, vizitatorii pot achiziționa și diverse sortimente de cafea și ceaiuri, ustensile și recipiente pentru depozitarea alimentelor, precum și zeci de condimente și mirodenii atent selecționate.
Pe lângă multitudinea de deserturi, festivalul propune un adevărat spectacolul vizual în care poveștile de groază prind formă într-un mod inedit prin decoruri surprinzatoare, concursuri, face painting pentru copii, degustări de produse și multe alte surprize.
Accesul vizitatorilor este gratuit, în toate cele 7 zile de eveniment.