Ai un hamster şi de-abia aştepţi să te joci cu el şi să îl smotoceşti. Însă înainte de asta, pentru că este un membru nou în familia ta, trebuie să aflii cum să te împrieteneşti cu el.
Uneori simţi că nu îţi cunoşti foarte bine animalul de companie, iar hamsterii par foarte misterioşi, retraşi în cutiuţa lor, nu te bagă în seamă. Oare există dresori de… hamsteri, te întrebi? Nu vei avea nevoie de ei, dacă te comporţi atent cu hamsterul tău.
1. Lasa-ţi hamsterul singur în primele câteva zile, nu îl deranja din cuşca lui. Are nevoie să se obişnuiască, înainte de toate, cu noul habitat şi cu rotiţa sa. Apoi va fi pregătit să faceţi cunoştinţă!
2. Găseşte un nume care să i se potrivească. Repetă numele hamsterului tău de câteva ori, de fiecare dată când te joci cu el. Se va obişnui cu vocea ta şi bineînţeles… cu propria lui identitate.
3. Spală-te pe mâini înainte să atingi hamsterul altfel este posibil să îţi confunde mâna cu… mâncarea. Hamsterii nu văd foarte bine.
4. Joacă-te cu hamsterul doar când este treaz şi pregătit. Dă-i hamsterului mâncare, fă-l să devină prietenul tău, să se obişnuiască repede cu tine. Un hamster are nevoie să interacţioneze, dar ai grijă să nu îi oferi prea multă dintr-odată.
Surse foto: