Românii sunt dispuşi să cheltuie între 1500 şi 8000 lei pentru amenajarea grădinii lor, conform unor rapoarte ale retailerului de DIY Praktiker România. La nivel naţional există un trend ascendent în ceea ce priveşte interesul clienţilor pentru întrebuinţarea practică a spaţiului verde de care dispun.
Există două trenduri majore atunci când vine vorba despre amenajările de grădină: foişoarele şi serele. Foişoarele sunt mult mai potrivite pentru spaţiile restrânse şi sunt utilizate, în general, pentru relaxare şi socializare. În capitală, de exemplu, există foarte multe cereri pentru foişoarele confecţionate din lemn, care aduc în grădinile bucureştenilor o parte din atmosfera vacanţelor petrecute la munte.
Atunci când optează pentru sere, clienţii Praktiker au în vedere mai ales aspectul practic al acestora. Cultivarea legumelor şi fructelor în propriile gospodării este privită tot mai des ca o necesitate şi un hobby, deopotrivă. Faţă de anii anteriori, în 2012 a crescut cererea de sere şi mini-sere deja confecţionate din polypropilenă sau plexiglass. Alături de acestea, clienţii investesc şi în sistemele de irigare – esenţiale pentru a regla nivelul de umiditate a solului în zilele toride de vară.
„În perioada de vară, lunile iulie-august, amenajările exterioare deţin cea mai mare pondere din vânzările înregistrate de Praktiker România, fiind mult mai complexe şi mai solicitante decât cele interioare. Valoarea medie a cheltuielilor cu amenajarea şi întreţinerea grădinilor se situează între 1.500 şi 8.000 de lei, în funcţie de preferinţele şi hobby-urile clienţilor, dar şi de spaţiul de care aceştia dispun. Acest trend pozitiv nu poate decât să ne bucure, pentru că indică un interes crescut al oamenilor pentru îmbunătăţirea nivelului lor de trai şi de confort. Grădina poate reprezenta un adevărat refugiu de relaxare şi deconectare, dacă este amenajată corespunzător.”, declară Cornelia Gheorghe, Director de Achiziţii la Praktiker România.
Tips&tricks pentru o grădină perfectă
Dacă spaţiul sau veniturile pe care le ai la dispoziţie nu îţi oferă posbilitatea achiziţionării unei sere sau a unui foişor, Praktiker România te sfătuieşte cum să-ţi amenajezi grădina, pentru a o transforma într-un spaţiu de recreere.
- Un gazon bine îngrijit poate schimba aspectul oricărei grădini şi poate fi utilizat oriunde, indiferent de spaţiu. Nu necesită o îngrijire meticuloasă. Vara este suficient să îl tunzi o dată pe săptămână şi să-l irigi rar, dar abundent. Vei avea apoi un loc ideal unde poţi citi, unde poţi face picnic sau unde te poţi juca cu copiii.
- Florile viu colorate îţi înfrumuseţează grădina, dar şi ziua. Poţi alege, de exemplu, gardenia, care nu necesită o atenţie specială, ci doar un spaţiu uşor umbrit. Mai ai, ca alternativă, petuniile, care se dezvoltă minunat dacă sunt doar udate din când în când.
- Pomii fructiferi reprezintă o bună sursă de umbră în grădină şi, în acelaşi timp, au şi un rol practic: poţi avea fructele preferate la un pas distanţă. Mărul este cel mai uşor de întreţinut, pentru că nu necesită decât apă şi mult soare. Iar prunul este recomandat să fie plantat pe solurile care nu reţin prea mult apa.
- Pavilionul de grădină este mai puţin costisitor decât un foişor şi îţi garantează un loc unde poţi petrece timpul alături de cei dragi. Este simplu de montat şi demontat, astfel că îl poţi amplasa oriunde doreşti.
Orice ai alege dintre sfaturile de mai sus, Praktiker îţi oferă o gamă variată de produse şi unelte de grădină, pentru ca tu să te bucuri de relaxare chiar la tine acasă, într-o grădină în care îţi vei putea petrece cu drag clipele libere.