Romantismul n-a murit!

      Sunt o romantică incurabilă. Oricât de multe trânte aş lua, oricât de la pământ aş fi seara, mă voi trezi mereu a doua zi dimineaţa crezând în iubire. Nu ştiu cum şi de ce am fost construită aşa, dar n-am fost niciodată mai fericită, mai frumoasă, mai plină de viaţă ca atunci când am fost îndrăgostită. M-am întrebat întotdeauna ce fel de dragoste e cea care te face cel mai fericit om de pe pământ prin simplul fapt că iubeşti şi câţi au norocul să o întâlnească. E adevărat că există oameni care sunt făcuţi “unul pentru celălalt”? Şi dacă da, câţi au norocul să îşi găsească jumătatea? Se pare că încă mai există astfel de norocoşi printre noi… Iar unul dintre ei mi-a dat mail azi dimineaţă şi m-a făcut să cred mai cu tărie în iubire.

 Este vorba despre “El”. Nu “El” al meu, “Eu”-ul unei alte “Ele”. O “Ea” norocoasă:)

             Povestea sună în felul urmator: îmi scria că îmi citesc amândoi blogul şi că a aşternut câteva cuvinte pentru Ea; că ar vrea să le vadă publicate, dar nu ţine neapărat să fie menţionat numele lui şi că ar fi, mai degrabă, curios dacă Ea o să îşi dea seama cine este autorul. Iar când a mai spus şi că asta ar face-o fericită, am acceptat provocarea şi m-am gândit cum aş putea să fac astfel încât mesajul să ajungă la Ea. Printre altele, El ar vrea să-i transmită Ei urmatoarele:

             ”Nu cred că mă pricep să scriu, dar vreau să-mi exprim gândurile.. Le am în mine, iar tu eşti în fiecare din ele. E timpul, acum, să le afli şi tu… Nu știu de ce ne-am întâlnit sau de ce am vrut să te cunosc… Totul a venit involuntar și pe zi ce trece simt că e cel mai frumos lucru din viața mea. Nu credeam că există o fată așa cum ești tu. Nici în vise nu există. Și mereu îmi pun întrebarea… Exiști cu adevărat ? Sau visez?… dorința să te cunosc, să te simt, să te am , este mai mare decât orice pe lumea asta..

              […]

             Ce vreau de la tine ? Nu mi-am pus întrebarea asta, nu știu dacă vreau să răspund, dacă nu cumva mi-e frică de răspuns.. Dacă voi vrea tot ? Dacă sunt dispus să fac orice pentru tine ? Tu ți-ai pus întrebarea asta ?! Ești pregătită pentru răspuns ? Eu nu cred, cel puțin nu încă.. De aceea am decis să-mi urmez gândurile și sentimentele și să las totul de la sine.. de la mine… de la tine…”

             Poate vă întrebaţi de ce apar gândurile altcuiva în jurnalul meu. De ce printre rânduri şi rânduri atât de personale apare acum un fragment care nu îmi aparţine? Ştiu cine e el, pe ea n-o cunosc, dar prefer să rămână amândoi persoane fără chip, simbolizând romantismul. Sunt fericită să văd că există oameni cărora nu le e frică să îşi exprime sentimentele, oameni pe care îi ating cuvintele atât de simple, dar cu încărcătură emoţională, oameni nebuni de iubire. Şi, în cele din urmă, îmi plac îndrăgostiţii. Nu e nimic mai frumos pe lume decât legătura dintre doi oameni, iar dacă ea se întemeiază pe o iubire sinceră este cu atât mai rară. O să-i admir mereu pe cei care se găsesc în lumea asta mare, au curajul să lupte pentru iubirea lor şi sunt excepţiile ce sfârşesc împreună.

             Ce vreau eu să vă mai spun este ca dragostea, romantismul, sinceritatea încă mai există printre noi. De multe ori vrem să scoatem absolutul din piatră seacă şi ne facem rău singuri. Da, noi singuri ne facem rău, nu iubirea şi nici cei din jur. Noi căutăm unde nu trebuie, căutam cu ochii şi nu cu sufletul, noi ne planificăm viaţa în detaliu şi deraiem, apoi, la cea mai mică scăpare. Fragmentul de mai sus arată că da, se poate! Şi e  dedicat uneia dintre voi, Evelor care mă citiţi.

             O întrebare pentru Ea: te recunoşti? Exista în lumea asta un El care scrie despre tine. Când o să îţi dai seama că tu eşti, o să îţi trimit şi restul mesajului.

             Nu ştiu nici eu cui îi sunt destinate aceste cuvinte, dar sper că postarea asta să facă o “Ea” fericită. Voi când aţi fost ultima dată romantici?:)

http://journalulevei.wordpress.com/

www.facebook.com/JurnalulEvei