Dacă vrei să schimbi total o cameră, poate chiar dormitorul, cu bani puţini şi fară prea mult efort, noi îţi dăm o idee: fă-ţi propria ta cameră obscură. Dacă vrei să ai o cameră inedită urmează paşii de mai jos. Succesul va fi garantat! În acest fel, atunci când te vei trezi dimineaţa, vei admira scena exteriorului proiectat pe peretele dormitorului tău!
Ce ai nevoie: o cameră cu o singură fereastră, 3 postere negre de dimenisunea geamului, o lanternă, un briceag, bandă izolieră. Opţional: hȃrtie albă, o pătură şi o cameră foto cu funcţia de expunere prelungită.
Pasul 1. În afara geamului trebuie să ai o privelişte frumoasă, pe cȃt posibil.
Pasul 2. Asigură-te că vizavi de fereastră este un perete alb, sau mat pe care se poate proiecta o imagine. Daca nu, pune o pătură sau un cearşaf de culoare albă pe peretele din faţa ferestrei.
Pasul 3. Deşurubează capacul de la lanternă şi pune-l deasupra posterului negru apoi taie împrejurul inelului de plastic astfel încȃt să faci o gaură în poster, de dimenisunea inelului. Lipeşte inelul cu banda izolieră. Acesta va reprezenta lentila ta.
Pasul 4. Lipeşte posterele negre pe geam astfel încat să laşi mijlocul ferestrei liber. În mijloc lipeşte posterul negru cu inelul de plastic. Acum geamul ar trebui să fie complet acoperit iar lumina să intre numai prin gaura facută de capacul lanternei.
Pasul 5. Stinge lumina din cameră şi închide uşa astfel încat singura lumină din camera să fie cea care intră prin orificiul creat. Pune chiar o pătură în prag astfel încat în camera să fie complet întuneric.
După cȃteva minute, ochii se vor acomoda cu lumina şi imaginea va aparea pe perete, inversată. Ia aparatul foto cu expunere prelungită şi seteaza-l la 30 de secunde apoi fă o poză! Acum te poţi bucura de priveliște! În cazul în care fereastra este îndreptată către Est, vei putea să te bucuri de spectacolul realizat de zori şi răsărit.
Acest spectacol se va schimba în fiecare zi, în funcţie de anotimpuri şi de condiţiile meteorologice şi niciodată nu va deveni plictisitor. În timpul unei furtuni, de exemplu, veți avea parte de nişte imagini unice şi impresionante.
Dacă locuiţi într-un oraş, în timpul nopţii, veţi vedea luminile mașinilor, clădirea din faţa casei, iar în unele nopţi, dacă aveţi fereastra spre direcţia favorabilă, veţi vedea luna ascunzȃndu-se printre nori şi vei putea fi fermecat la propriu! Toate, proiectate în cameră, pe peretele tău!
Acest experiment poate avea și o mare capacitate terapeutică pentru multe persoane care sunt depresive sau care au probleme cu somnul.
Încercați și spuneți-ne cum v-a ieșit!
Mara Marushkl
Surse foto:
azurebumble.files.wordpress.com
designfloat.com