Sfaturi pentru miri

Cumpărăturile pot deveni, de cele mai multe ori, suprasolicitante și stresante, dar pentru o zi atât de preţioasă, cu siguranță mirii au nevoie de ajutor. Nu te speria, va fi multă distracție și vei scăpa de stres.  Acesta este un moment important și pentru tine, așa că iată ce ai de făcut.

 Nu te grăbi. Gândește totul cu calm, fă-ți timp să citești multe reviste care să te inspire. Dacă te simţi neajutorat, apelează la sfatul unui designer și totul va fi mult mai ușor.

Cu informațiile acumulate în urma cercetărilor pentru planul de nuntă, stabilește-ți un buget pentru ținuta ta de nuntă. Nu trebuie să arunci cu banii, mult și inutil.

Începe procesul de cumpărături cu câteva luni înainte, în special dacă alegei un costum mai sofisticat, cu sacou sau vestă și dacă decizi să apelezi la un croitor. Este nevoie de timp pentru confecționarea lui și pentru ajustări.

Ia-ți singur măsurile exacte pentru tot, de la vestă până la întreg costumul și pune accent pe detalii.

Nu cumpăra lucruri car să îţi vină prea strâns. Dacă optezi pentru o cravată, ai grijă să nu fie prea strânsă. Acordă atenție şi nasturilor de la cămașă.

Cumpără-ți pantofii de nuntă cu cel puțin o lună înainte de marele eveniment. Mergi cu ei prin casă și obișnuieşte-te cu ei. Nu va fi plăcut să ceri domnișoarei de onoare un plasture, din geanta ei. Nu este foarte bărbătesc!

Potrivește-ți costumul cu rochia miresei. O poți întreba câteva mici detalii despre rochie, astfel încât își poți face o mică imagine despre cum arată. Orice ai face, nu încerca să o forțezi cu aceste informații. Dacă vrea să rămână secret, nu ai decât să apelezi la simțurile tale și la cât de bine o cunoști.

O cămașă de culoarea fildeșului va arăta mult mai bine decât una albă. Diferenţiază această alegere de ceea ce porți zi de zi, la birou.

Asigură-te că ai spălat și călcat cămașa cu o zi înainte, astfel încât să nu te trezești cu  dungi inestetice.

Niciodată să nu îți alegi aceeași culoare pentru vestă, batistă si cravată. Culoarea vestei trebuie să difere de cea a cravatei şi a batistei.

Asigura-te că pantalonii au lungimea potrivită, nici prea lungi, dar nici prea scurți.

În dimineața nunții, nu te opri la un bar, pentru a-ți face curaj. Mai bine mergi la un salon, pentru un bărbierit profesionist și pentru o manichiură. Nu doar miresele trebuie să facă asta.

Toate detaliile contează, iar un aspect îngrijit este cel mai important. După acest tratament, te vei simți mai relaxat, iar mâna ta va arăta excelent, atunci când veți face schimb de inele.

Diana Tocilă 

Sursa foto:

groomsadvice.com