Care sunt cele mai călduroase zone din lume?

Probabil te gândești că mai cald de atât nu se poate. În jurul tău oamenii fac dușuri de mai multe ori pe zi, se aglomerează la piscină, savurează granita, își flutură feminin evantaiele sau pornesc aerul condiționat, sperând să aibă o salvare de la căldura verii.

 Vara este aici în mod oficial și căldura a început să crească exponențial. Totuși, înainte să îți deschizi o sticlă de apă cu gheață, imaginează-ți cum ar fi să trăiești în unele din cele mai călduroase locuri de pe Pământ.

În timp ce două treimi din planetă e acoperită de apă, o treime din rest este zonă deșertificată.

Wadi Halfa, Sudan, 53 grade Celsius. În această vale din nordul Sudanului, în apropierea graniței cu Egiptul s-a înregistrat, în aprilie 1967, o temperatură de 53 grade.

Climatul zonei este, în general, foarte uscat, însă există momente când vânturile din zona sudică ajung la graniță și produc furtuni violente de nisip. Circulația aerului, atunci când începe o furtună creează adevărate ziduri galbene de nisip și pământ care pot reduce vizibilitatea la zero.

Ahwaz este un deșert din Iran care primește mai puțin de 30 cm cubi de ploaie pe an. În timpul lunii iulie, temperatura medie va fi în jur de 53 grade -“destul cât să oblige cei 1,5 milioane locuitori să între în casă. Și fiindcă e atât de cald, siesta este considerată un lucru extraordinar de serios: toate magazinele și instituțiile sunt închise până la ora 18:00.

 În Tirat Tsvi, Israel, s-au înregistrat, în iunie 1942, 54 grade. Orașul este situat la 220 m sub nivelul mării și este cel mai mare producător de curmale din lume.

Araouane, Mali, este un sat mic din Deșertul Saharei. Fiindcă zona nu are suficientă ploaie pentru agricultură, satul este dependent de comerțul cu sare ce are loc la nord de Arouane. Temperatură în vară lui 1945 a fost de 54.4.

În Kebili, Tunisia, aproape că ai putea fierbe ouă. Kebili este o oază în deșert unde locuiesc 18 mii de oameni. Din cauza istoriei orașului, care datează de mai bine de 200 de mii de ani, mulți locuitori au transmis metode prin care poți supraviețui în aceste locuri călduroase, care ajung la 55 grade Celsius.

Ghadames, Libia este o altă oază situată în mijlocul deșertului, unde temperatura ajunge tot la 55 grade Celsius. Populația care trăiește în Ghadames își construiește case cu pereți foarte groși, făcuți din copaci și noroi, care să îi protejeze de căldura puternică, mai ales vara.

În plus, acoperișurile caselor sunt conectate, străzile au parasolare. Orașul este atât de ciudat, încât e listat ca unul din Patrimoniile Mondiale UNESCO. Iar cei care l-au vizitat spun că seamănă cu planeta Tatooine, din Star Wars.

Death Valley, SUA, 56.7 grade Celsius. Valea Morții este locul cel mai uscat, mai jos și mai călduros din toată America de Nord.

Pe 10 iulie 1913, termometrele au arătat 56.7 grade, cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în această țară. Valea este înconjurată de munți, fapt care ajută la creșterea temperaturii în zonă.

Ca regulă generală, altitudinile joase tind să aibă temperaturi mai mari pentru că, pe măsură ce aerul se ridica și radiază, este prins de elevația înconjurătoare și de greutatea aerului, date de presiunea atmosferică.

Datorită cantității mari de sare (exploatată în perioada modernă), se presupune că Valea Morții este locul unde se întindea o mare care s-a evaporat.

 El Azizia, Libya. Cel mai fierbinte loc de pe Pământ, unde s-au îregistrat 58 grade Celsius, pe 13 septembrie, 1922. Ziua a fost precedată de două zile de vânturi uscate și calde.

Unii experți menționează că la căldura latentă s-a adăugat și curentul de aer cald provenit din sud, numit El Azizia. Chiar și azi, temperatura poate ajunge la peste 50 grade, astfel încât cei 280 de mii de locuitori ai orașului libian trăiesc în cel mai fierbinte loc de pe Terra.

Ai vizitat vreodată un astfel de loc?

Veronica Enuşcă