Începând de miercuri seara, 2 septembrie, Le Grenier à Pain Bucureşti vă aşteaptă cu un nou meniu care integrează toate bunătăţile sale franţuzeşti de brutărie, patiserie, cofetărie şi restaurant.
În cadrul evenimentului de lansare, Foodie Andra Ilias a pregătit live pentru cei prezenţi două dintre noile delicatese culinare Grenier. Sesiunea de live cooking a fost completată perfect de o interactivă degustare de vinuri, în urma căreia un norocos invitat a câştigat unul dintre rafinatele vinuri semnate Domeniile Tohani.
De asemenea, în acceasi seară s-a dat startul programulului French DETOX by Le Grenier à Pain & Adriana Giugula (specialist în nutriţie şi stil de viaţă sănătos) şi Online Shop-ului Le Grenier à Pain (www.legrenierapain.com.ro/shop ).
“Începând de aztazi, clienţii noştri se pot bucura de mai multe preparate franţuzeşti şi nu numai. Noul meniu Le Saveurs de Grenier cuprinde acum o gamă extinsă de preparate culinare, astfel încât să satisfacem şi să surprindem cea mai mare parte a nevoilor consumatorilor noştri. De asemenea, meniul listează şi gama completă de produse realizate în laboratoarele proprii de brutarie şi cofetărie. Bineînţeles că maeştri brutari, cofetari şi bucătari vor continua să ne surprindă cu noi combinaţii de gusturi, texturi şi arome, disponibile în locaţia de pe Nicolae Caramfil 87!”, explică Alexandra Grozea, Marketing Specialist Le Grenier à Pain București.
Trei lansări, o locaţie, preparate savuroase, vinuri parfumate şi oameni frumoşi !
Le Grenier à Pain Bucureşti îmbină armonios mai multe concepte culinare: un bistro parcă rupt dintr-un peisaj vintage franţuzesc, o brutărie şi o cofetărie proprii şi o terasă semideschisa, cu multă verdeaţă, perfectă pentru a savura croissantul cu unt de la micul dejun.
Un loc în care arta culinară şi ospitalitatea se împletesc cu desăvârşit rafinament. De la faimoasele baghete franţuzeşti şi delicioasele pain au chocolat, la inedite combinaţii de gusturi şi culoare în freshuri şi deserturi, Le Grenier à Pain te aşteaptă pe bulevardul Nicolae Caramfil nr.87 într-o călătorie unică spre farmecul Franţei.