Vedetele preferă rochiile Cristallini Boutique! Află cine preferă dantela, catifeaua sau paietele!

Rochiile Cristallini au devenit, în scurt timp, preferatele vedetelor din România. Prezentatoarea PROTV, Iulia Vântur a îmbrăcat o superbă rochie de seară sirenă, din paiete arămii şi tul, din colecţia Limited Edition, la sedinţa foto de promovare a emisiunii „Dansez pentru tine”.

La fel de spectaculoase au fost şi rochiile purtate de concurentele emisiunii. Astfel, Nicoleta Luciu a avut o apariţie elegantă într-o rochie de seară din dantelă roşie, realizată în atelierul de creaţie Cristallini, în timp ce Oana Ioniţă a arătat ca o zeiţă din mitologia greacă, într-o rochie diafană, din voal de mătase cu mânecă tip fluture şi talie marcată cu aplicaţii aurii. Actriţa Monica Davidescu a emanat o senzualitate subtilă într-o rochie de seară Cristallini, iar voluptoasa Bianca Drăguşanu a fost şi mai provocatoare într-o rochie dantelă cu organza, care i-a pus în evidenţă decolteul şi i-a subţiat talia.

O altă vedetă de top a postului Antena1, Alina Puşcas a strălucit la emisiunea Te cunosc de Undeva într-o rochie cu paiete, într-un superb joc cromatic de alb şi negru. În cadrul aceleiaşi seri, solista Andreea Bălan a fost sexy într-o rochie baby-doll de la Cristallini, cu aplicaţii din pietre şi tul.