A te despărţi sau a nu te despărţi… de fiinţa iubită?

…pare să se fi întrebat scriitorul francez David Foenkinos, în romanul Despărţirile noastre. Este acea carte pe care o vei alege întâmplător dintr-o librărie, dintr-un impuls: întâi te va atrage titlul. Oricine ai fi, orice ai fi făcut, oricâte relaţii fericite sau eşuate ai fi avut, o carte despre despărţirile ciclice dintre doi oameni care se iubesc nu va face decât să te stârnească emoţional, pentru că te vei regăsi în ea. Nimic din ceea ce vei citi despre despărţiri nu va părea lamentabil.

Subiectul nu este unul atipic, dar pentru modul de abordare, plin de umor fin şi de o seninătate deloc stranie, am putea să fim convinşi că Alice şi Fritz, protagoniştii cărţii, se despart şi se regăsesc, datorită unei legături invizibile care îi readuce mereu, unul în viaţa celuilalt.

În cel de-al şaptelea roman al lui David Foenkinos, personajele oscilează între motivele despărţirii unui cuplu ezitant, de la cele mai banale până la cele mai serioase: părinţii, munca şi colegii, prietenii din copilărie, căutările pasionale, părul şi dinţii, o lungă istorie a cravatei, gelozia şi… Schopenhauer însuşi.

Acestea nu îi determină să se uite definitiv, unul pe celălalt. Evoluţia iubirii lor se scrie odată cu romanul, din gesturi mici, trădări nejustificate, dorinţe şi doruri.

Dacă naraţiunea decurge din perspectiva lui Fritz, aflăm că acesta nu a încetat să se gândească nici la o anumită Iris, nici la Emilie, sau, de ce nu, la Celine, ori la alte femei cu prenume pe care nu şi le mai aminteşte, dar pe care le plasează într-o penumbră a sentimentelor sale, deoarece Alice este singura dragoste imuabilă, o primă iubire – condamnată să nu se epuizeze.

Alte titluri ale aceluiaşi autor sunt: Inversion de l’idiotie. De l’influence de deux Polonais (2002), Entre les oreilles (2002), Le potentiel érotique de ma femme (2004; Potenţialul erotic al soţiei mele, Humanitas, 2005), En cas de bonheur (2005; În caz de fericire, Humanitas, 2008), Les coeurs autonomes (2006), Qui se souvient de David Foenkinos? (2007).