Arta şi dragostea..produc sentimente asemănătoare

A fost demonstrat de către cercetători faptul că atunci când privim opere artă este stimulată aceeaşi parte a creierului ca atunci când ne îndrăgostim.

Sustanţa numită dopamină este eliberată în partea orbito-frontală a creierului şi atunci când privim o lucrare artistică, dar şi atunci când ne îndrăgostim. Această substanţă provoacă senzaţia de plăcere şi este adesea asociată cu o relaţie de dragoste.

Experimentul care a demonstrat acest lucru a constat în cartografierea creierului de către neurobiologul Semir Zeki de la Universitatea College din Londra. Voluntarii care au participat la experiment a trebuit să privească 28 de picturi, dintre care Naşterea lui Venus de Sandro Botticelli, La scăldat pe La Grenouillère de Claude Monet şi Catedrala Salisbury a lui Constable.

Ceea ce a fost observat în urma experimentului a fost faptul că fluxul sangvin din regiunile creierului asociate cu sentimentele legate de relaţii romantice a crescut.

Aceste rezultate, alături de cele din anii trecuţi, conform cărora arta reduce suferinţa oamenilor aflaţi în spitale şi implică o recuperare mai rapidă a bolnavilor, demonstrează că arta ar putea folosi la creşterea nivelului bunăstării şi a sănătăţii mentale.

Sursă foto: pinterest.com