Ai privirea aceea care mă caută. Mângâierea ta mă supune. Eşti muzică, spirit în revoltă. Te ascunzi de tine şi te sustragi ţie însuţi. Te vreau şi este ca şi cum te-aş fi vrut mereu. Ai corpul care mă poate avea aşa cum sunt, fără să oscilez între stări şi nelinişti. Goală, nedisimulată, mă ai, ceea ce este un adevăr incontestabil.
Ai mâinile care mă mângâie aşa cum îmi place. Săruturile tale îmi topesc obrajii şi carnea peste care ochii mei nu pot plânge. Nu pot falsifica extazul. Când sunt a ta, timpul se dizolvă şi pare ori să nu treacă deloc, ori să se distingă de alte timpuri. Mă ceri, mă câştigi, simplu şi fără efort, fără să porţi vreo bătălie. Dorinţa ta este pură şi fără ambiţii omeneşti, dorinţa ta mă transformă. Picăturile de sudoare care ne alimentează porii sunt sufletele noastre derivate, graniţa la care ele se întâlnesc. Îţi sărut pielea şi încerc să înţeleg din zvâcnirile ei, fericirea despre care nu mai ştiu nimic. Când, pentru moment, eşti al meu, orice altă posibilitate dispare.
Tu nu aparţii, dar transmiţi tot ceea ce ai. Eşti o baterie încărcată cu psihoze. Nu te vei schimba pentru ca eşti suficient de frumos încât eu pot să observ asta. Îmi spui că din viaţa mea nu ai dispărut niciodată, însă uneori se întâmplă să mai scapi. Dar se întâmplă şi să te regăsesc.
Şi îţi spun acum, eşti frumos.
Însoţeşte-te, umple-te de tine.
Eşti inspiraţie.
