Big Ben din paie

Se află pe un câmp agricol dintre Chester şi Nantwich, Marea Britanie şi este denumit „Ben-cel-din-Paie”. Este vorba despre replica din paie a bine-cunoscutului Big Ben din Londra.

A fost construit la iniţiativa unei companii de îngheţată din Anglia, care a ales această modalitate originală de a sărbători cea de-a 150- a aniversare a turnului cu ceas. Pentru construcţie a fost folosit un schelet de oţel de peste 20 de metri şi aproximativ 500 de baloţi de fân. Rezultatul are o înălţime de peste 20 metri, aproximativ un sfert din înălţimea celui real. Acest monument este înconjurat de un gard şi protejat chiar şi de o alarmă, precauţii necesare, având în vedere valoarea sculpturii.

Aceeaşi companie de îngheţată a creat mai multe astfel de „monumente” din paie, printre ele numărându-se şi o antenă de comunicare cu sateliţii, o moară de vânt, un dinozaur sau o roată verticală.