De-a lungul vieţii ne aflăm într-o căutare permanentă a propriei bunăstări, a fericirii şi a sănătăţii. Toate acestea ne aduc armonia, cea care ne face să ne simţim împăcaţi, împliniţi. Căutăm tot timpul sănătatea trupului şi a sufletului. Cum putem obţine aceste stări? De obicei, ceea ce gândim se răsfrânge într-un mod inevitabil asupra a ceea ce suntem de fapt. Fiecare acţiune şi fiecare gând ne duc la un moment dat într-un anumit loc. Energiile din jurul nostru ne fac să acţionăm în anumite direcţii, să ne conducem viaţa după anumite idealuri. De unde luăm aceste energii? Mediul înconjurător este cel care ne furnizează energia, cel care ne face să ne simţim revigoraţi, cel ale cărui energii însumate cu ale propriului corp duc la bunăstarea noastră. Comunicarea dintre noi şi mediu, dar şi procurarea energiilor din Univers, au loc prin intermediul chakrelor care asigură un schimb permanent de energii şi ne facilitează comunicarea.
Chakra, cuvânt din limba sanscrită, înseamnă „roată” sau „cerc”. Potrivit medicinei indiene tradiţionale, chakra este un vârtej în formă de cerc existent în corpul uman. Cei care le pot vedea susţin că chakrele strălucesc şi radiază spre exterior. Culorile iradiate de un individ reflectă intensitatea eului interior, claritatea şi puritatea gândurilor sale. Adepţii conceptului susţin că există 7 chakre în corpul uman dispuse de-a lungul coloanei vertebrale. Prin intermediul acestora, comunicarea devine mult mai eficientă, dar şi mai uşoară. Fiecare chakra are un număr de canale energetice, cunoscute sub numele de petale sau spiţe energetice.
Astfel, aceste puncte de concentrare energetică ne influenţează atitudinile, reacţiile, sănătatea fizică şi psihică, întreaga viaţă. Ele nu au o energie proprie, ci o iau de la pământ şi din jur, mediul înconujurător influenţându-ne viaţa. Când unele chakre nu funcţionează cum trebuie, când zonele lor sunt bolnave sau blocate, suntem predispuşi la nefericire, deprimare, nehotărâre, la adoptarea unor decizii neînţelepte. Atunci când cele şapte chakre sunt deschise, echilibrate, activate şi se rotesc în ritm similar, ne aduc armonie, bunăstare şi, cel mai important, sănătate.
1. Chakra Coroanei (Sahasrara) se află la nivelul creştetului capului. Este cunoscută ca fiind chakra purei conştiinţe şi cea care influenzeaţă senzaţia de împlinire, binele fizic, înţelepciunea, comunicarea cu divinitatea. Atunci când este echilibrată aduce armonie şi intensifică senzaţia de unicitate. Controlează înţelepciunea şi înţelegerea adevărată. Când nu funcţionează cum trebuie aduce sentimente precum singurătate şi teamă de moarte. Aspectul ei interior are legătură cu eliberarea de karma. Este reprezentată de culoarea albă.
2. Chakra Sprâncenii (Ajna) implică echilibrul părţii superioare şi inferioare a corpului, încrederea în ghidarea interioară, în intuiţie. Este legată de conştiinţa vizuală şi de claritatea nivelului intuitiv. Atunci când accentul este pus pe această zonă, clarviziunea este dezvoltată. Când nu este blocată favorizează înţelepciunea lăuntrică. Blocarea duce la lipsa fluenţei în gândire sau fixarea pe o singură idee, vizualizarea lumii, a problemelor dintr-un singur unghi. Este reprezentată de culoarea indigo.
3. Chakra Gâtului (Vishuddha) se află la nivelul glandei tiroide şi se ocupă de expresivitate şi comunicativitate. Influenţează independenţa, gândirea fluentă, simţul securităţii şi comunicativitatea. Ne ajută să comunicăm eficient cu cei din jur, să ne exprimăm ideile într-un mod influent. Atunci când este blocată pot apărea grave probleme de comunicare, timiditate, iar la nivel fizic excese alimentare. Culorile care o reprezintă sunt albastru deschis sau turcoaz.
4. Chakra Inimii (Anahata) este legată de glanda endocrină localizată în coşul pieptului. Este baza vindecării bolilor, tocmai de aceea nu funcţionează bine în condiţii de stres şi se reflectă în afecţiunile cardiace. Influenţează emoţiile complexe precum pasiunea, dragostea necondiţionată, respingerea, starea de bine, echilibrul, tandreţea, compasiunea, devotamentul. Când nu este blocată simţim o stare de împăcare şi iubire necondiţionată faţă de întreg mediul înconjurător, iar când nu funcţionează simţim singurătate, lipsă de iubire, instabilitate mentală. Culoarea asociată este verdele.
5. Chakra Plexului Solar (Manipura) este legată de metabolism şi de sistemul digestiv. Transofrmă alimentele în energie pentru organismul nostru. Guvernează probleme legate de putere personală, anxietate, formarea opiniilor, introversiune, trecerea de la emoţii slabe la cele puternice. Influenţează dezvoltarea personală şi materializarea visurilor proprii. Când funcţionează ne simţim încrezători în propriile forţe, avem ţeluri precise şi ambiţii care ne ajută să realizăm lucruri măreţe. Când este blocată aduce instabilitate financiară, lipsa încrederii în sine, scăderea stimei de sine, judecăţi eronate despre cei din jur. Afecţiunile fizice sunt reprezentate de bolile gastrice. Culoarea care simbolizează Chakra Plexului Solar este galbenul.
6. Chakra Sacrală (Svadhisthana) este localizată în zona genitală, fiind legată de reproducere. Este strâns legată de simţurile fizice. Problemele guvernate sunt legate de relaţii, de violenţă, dependenţe, nevoi emoţionale de bază, dar şi de plăcere. Guvernează, de asemenea, entuziasmul, creativitatea şi bucuria. Blocarea ei duce la boli ale organelor reproducătoare, la afecţiuni circulatorii şi la sentimentul de ură faţă de propriul corp. Când este activă şi în armonie aduce energie, spontaneitate, iubire faţă de viaţă, faţă de mediul înconjurător, cu alte cuvinte stabilitatea emoţională. Este asociată cu portocaliu.
7. Chakra de Bază (Muladhara) este localizată în zona perinală şi este strâns legată de instinct, securitate, supravieţuire. Reprezintă relaţia corpului cu lumea materială. Este conştiinţa care ne dictează ce să facem atunci când suntem în pericol, să fugim sau să luptăm. Este capacitatea care ne ajută să câştigăm bani, să ne îndeplinim nevoile materiale. Guvernează senzualitatea, stabilitatea mentală şi simţul securităţii. Ne ajută să îmbinăm eul interior cu cel exterior, aducând armonie în vieţile noastre. Blocarea acestei chakre duce la lipsa încrederii în sine, teama pentru viaţă şi la un comportament egoist. Culoarea reprezentativă este roşu.
Cum chakrele au un rol deosebit în vieţile noastre, armonizarea şi buna lor funcţionare sunt esenţiale pentru sănătatea trupului, dar şi pentru cea a sufletului. Pentru a evita dezechilibrele interioare şi exterioare şi pentru a favoriza dezvoltatarea personală, armonia şi sănătatea, chakrele pot fi activate şi armonizate prin meditaţie, cristaloterapie, meloterapie. Trebuie doar să ne dorim să găsim echilibrul interior şi exterior şi să ne concentrăm pe această parte a vieţii, neglijată de cele mai multe ori. Să nu uităm că suntem produsul gândirii şi acţiunilor noastre, produsul energiilor acumulate din mediul înconjurător. Să nu uităm să ne căutăm echilibrul interior pentru a-l regăsi pe cel exterior, să ne hrănim sufletul cu sentimente pure, pentru că fericirea sufletului se răsfrânge asupra sănătăţii trupului.
Material realizat de Madalina Misu