Ce facem cu rivalitatea dintre frați?

În calitate de părinte a cel puțin doi copii nu este posibil să nu fi fost martor la ciocnirea de personalități a acestora, la diverse lupte și tactici de atragere a atenție care te-au făcut să înțelegi că rivalitatea între frați este ceva inevitabil. Știi că această rivalitate are consecințe negative sau pozitive pe termen lung, în funcție de deciziile pe care le iei chiar tu cu privire la reinstalarea unei armonii între copii.

Deși mulți dintre părinți se ascund în spatele acestei așa-zise probleme, rivalitatea între frați nu ar trebui să fie unul dintre lucrurile care să îi împedice pe părinți să aibă mai mulți copii.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să îi înveți pe cei mici să fie prieteni unul cu celălalt, înainte să se ia la trântă.

Încearcă să îi apropii chiar înainte ca al doilea să vină pe lume. Arată-i poze despre cum acesta crește în burtă, lasă-l să îți mângâie burtica, să îi vorbească sau să simtă loviturile pe care acesta le dă.  Mai mult decât atât, imediat după ce se naște cel mic, fă-le cunoștință.

Ceea ce-l deranjează cel mai mult pe copilul tău mai mare este faptul că majoritatea timpului ți-l petreci cu bebelușul, timp care înainte îi era destinat lui. De aceea, trebuie să știi cum să îți împarți responsabilitățile pentru ca niciun copil să nu se simtă ignorat.

Prietenii tăi care vin să viziteze noul membru al familiei și care știu ce înseamnă a avea doi copii, nu vor uita să aducă un cadou și copilului mai în vârstă. Sunt însă și situații în care prietenii își concentrează atenția pe noul membru și pierd din vedere copilul mai mare, motiv pentru care ar fi indicat să ai la îndemână câteva lucruri mici pe care să i le oferi, pentru ca el să nu se simtă neglijat.

Armonia dintre frați ține foarte mult de modul în care părinții tratează această relație. Ai putea crede că cel mare este încântat de faptul că își câștigă un nou prieten prin venirea pe lume a frațiorului său, însă copiii sunt preocupați mai mult de ceea ce pierd, altfel spus de atenția exclusivă a părinților. Ei nu sunt atât de dornici să facă schimb de jucării, să împartă camera cu altcineva sau, cel mai important, să își împartă părinții cu altcineva.

Încearcă să organizezi câteva plimbări sau ieșiri doar pentru copilul mai mare, cum ar fi o plimbare în parc, o ieșire la o înghețată, astfel încât acesta să își dea seama că, chiar dacă a pierdut ceva timp care îi era dedicat din partea mamei sale, are în schimb mai mult timp să se apropie și de alte persoane dragi, tatăl, bunicii sau cei care îl îngrijesc.

Umorul este cel mai bun remediu care poate aplana relațiile tensionate dintre frați. Umorul îi dezarmează și îi ia prin surprindere pe copii, astfel încât aceștia pot vedea cât de insensibile și lipsite de sens sunt acțiunile lor împotriva celuilalt.

Menținerea spiritului de echipă în familie este un alt lucru care poate diminua rivalitatea între frați și pe baza căruia copiii tăi pot învăța ce înseamă a lucra în echipă. Prin acest mod ei învață despre responsabilitate, despre modul în care oamenii trebuie să îi trateze pe cei din jurul lor și despre faptul că toată lumea din grup are drepturi individuale.

Disputele se termină cu o ședință în fața părințiilor, de aceea nu fi părtinitor și permite dreptul la replică ambilor copii. Trebuie să știi ambele variante ale poveștii.

A fi părinte este o meserie grea pe care trebuie să o faci cu mult tact, discreție și responsabilitate, atunci când vrei să ai parte de o familie în care să predomine armonia și fercirea. Totuși, va trebui ca, din când în când, să mai accepți și trântele care se dau prin casă. Trebuie să admiți că pot fi chiar haioase!

Ionela Văcaru

Sursa foto:

arrowsforthelord.blogspot.ro

babyshrink.com