Coco Chanel – unul dintre cele mai renumite brand-uri al prezentului nostru dar şi unul dintre cele mai vechi brand-uri care au marcat şi au schimbat complet atât mentalitatea epocii respective cât şi stilul de viaţă al oamenilor, în special al femeilor. Şi bineînţeles, cine altcineva putea schimba viaţa femeilor la sfârşitul sec.XIX începutul sec.XX decât o Femeie! Da, o femeie ambiţioasă care ducând o viaţă crudă a fost nevoită să îşi depăşească condiţia prin curajul ei de a înlocui tiparele vremii. Vă mai întrebaţi despre cine este vorba? Despre Coco Chanel, Gabrielle Bonheur Chanel, născută într-o familie săracă într-un sat obscur din Franţa şi abandonată după moartea mamei ei. Gabrielle creşte într-o mânăstire iar mai târziu îşi ia viaţa în propriile mâini, dornică să-şi construiască un destin. Cântă la o cafenea unde îşi câştigă apelativul “Coco” cu care va fi numită toată viaţa. Tot acolo întâlneşte o persoana influentă de gen masculin cu ajutorul căruia îşi începe afacerea în modă.
Deşi iniţial, crea şi vindea doar pălării, accesorii şi „o singură rochie, dar o rochie de bun gust”, după cum spunea Coco, timpul a fost de partea ei şi primele apariţii în modă mai semnificative au şocat prin originalitatea şi prin îndrăzneala de a dărâma tradiţia modei, devenite în timp un etalon în materie de eleganţă. Tânăra franceză adora să reinventeze moda, femeia şi statutul acesteia în societate. A îmbinat cu succes pentru prima dată în istorie moda feminină cu cea masculină înlăturând astfel îngrădirile impuse de hainele purtate de femei în acea vreme. Lookul propus de ea a devenit între timp clasic – costumul din două sau trei piese, cu sacoul fără guler, pătrăţos, cu linii simple şi curate, delimitate de tivul de o altă culoare, cu nasturi mari, aurii, fusta până la genunchi, şiragurile de perle false de diferite dimensiuni şi pălăria bărbătească. Creaţiile sale au adus libertate femeilor, încredere în sine, feminitate, graţie şi eleganţă. În 1921 a fost lansat Chanel No.5, cel mai vândut parfum din istorie care şi astăzi face ravagii în rândurile femeilor de orice vârstă.
„Simplitatea este elementul esenţial pentru adevărata eleganţă” afirma Coco Chanel – o afirmaţie care nici astăzi nu este demodată, din contră, revine în forţă în tendinţele modei definind femeia modernă, de afaceri, de succes. Putem spune cu toată siguranţa că eleganţa, stilul, bunul gust, respectul faţă de sine cât şi încrederea în sine pe care femeia societăţii actuale le deţine, provin de la marea creatoare de modă Coco Chanel. Şi deşi astăzi acest nume nu mai reprezintă decât un brand şi nu şi o persoană, să nu uităm că sufletul şi mentalitatea creatoarei domină şi astăzi piesele vestimentare purtate de milioane de femei care se mândresc cu imaginea plină de eleganţă şi stil oferite de acestea.
Ana Carstocea
Sursă foto: criscovemanuela.wordpress.com