Cum ieșim din cercul vicios în care nu avem niciodată timp?

time-managementCa femeie trebuie să jonglezi în fiecare zi cu o serie de roluri (iubită, prietenă, angajată, fiică, soție, mamă), iar uneori asta poate fi amețitor. Toți cei din jur au o mulțime de așteptări de la tine, iar timpul te presează simțitor. Uneori ți-e tare teamă să nu dezamăgești. Și una peste alta, mai trebuie să fii și frumoasă, calmă, înțelegătoare cu toată lumea și plină de energie.
Și atunci apare întrebarea: Cum să faci față tuturor acestor roluri și așteptări? Și cum să iți mai rămână și ceva timp pentru tine ca să te relaxezi și să te reconectezi la echilibrul tău interior, astfel încât tot ceea ce faci să fie însoțit de frumusețe, căldură, răbdare si zâmbet – alte atribute pe care societatea le așteaptă din partea femeii?

Cristina Manole, psihoterapeut și coach, ne spune că se poate. În cei 15 ani de experiență a lucrat cu sute de clienți printre care și executivi și oameni de afaceri de vârf, inclusiv înalte oficialități de stat. Din 2011 predă cursuri in cadrul “Internațional Souldrama Institute” și facilitează workshopuri în Indonezia (țară cu 238 milioane locuitori), iar de mai bine de 6 ani dezvoltă o rubrică permanentă în revista Psychologies.

De aceea am invitat-o pe 13 februarie să ne învețe în cadrul programului Femeile Merită despre cum să ieșim din cercul vicios în care nu avem niciodată timp. Ea ne va împărtăși secretele timpului elastic, dar și cum să ne organizăm agenda eficient și să jonglăm armonios cu toate rolurile din viața noastră.

Pentru că ne dorim ca un număr cât mai mare de femei să profite de experiența și cunoștințele acestui speaker, ne-am decis să fixam un preț cât mai accesibil – 99 ron.

Așa că vă dăm întâlnire joi, 13 Februarie, la ora 18.30 la EDEN SPA Primăverii. Pentru mai multe detalii despre workshop, vă asteptăm pefemeilemerita.com.

Te poți înscrie la workshopul Cum ieșim din cercul vicios în care nu avem niciodată timp – http://femeilemerita.com/inscriere/