Cum să îți ajuți partenerul să învingă stresul și depresia

Stresul este boala secolului XXI. Presiunea constantă, asociată cu ritmul rapid în care se derulează toate activitățile zilnice, creează un mediu în care aproape toată lumea simte efectele stresului. Tensiunile la care suntem supuși zi de zi, modificarea stilului de viață, un accident, o boală, schimbarea locului de muncă, sunt doar câteva dintre cauzele frecvente  care dau naștere stresului.

Mai mult decât atât, depresia este o boală care trebuie tratată cu seriozitate, nu este o slăbiciune personală. La fel ca și stresul, depresia nu are vârstă și are la bază multe cauze care o declanșează. Ambele probleme sunt tratabile dar, din păcate, mulți oameni nu solicită ajutor de specialitate. În ceea ce privește anxietatea, aceasta este o stare patologică de neliniște, teamă care pune stăpânire pe întregul sistem psihic uman.

Simptome ale depresiei:

-tristețe persistentă, sentimentul de goliciune interioară;

– insomnie sau  prea multe ore de somn;

– apetit redus și pierdere în greutate sau opusul acestora;

– iritabilitate, pierderea interesului în activități;

– simptome fizice persistente care nu răspund la tratament (dureri de cap, constipație și alte tulburări digestive);

– dificultăți de concentrare, oboseală, lipsa energiei;

– sentiment de vinovăție;

– gânduri de sinucidere.

Persoanele afectate de aceste boli trebuie sprijinite, înțelese și ajutate să depășească momentele de cumpănă.

Dacă și partenerul tău de viață trece prin momente de nesiguranță, de teamă și neliniște, iată câteva sfaturi pe care trebuie să le pui în aplicare pentru a-l ajuta să redevină energic și plin de viață.

Nu trebuie să îi reproșezi lucruri care l-ar putea răni sau l-ar putea cufunda și mai mult în această lume pe care și-a creat-o. Nu trebuie să compari alte situații de viață cu problemele sale. În acele momente grele doar el contează, nu cazurile altor oameni.

Trebuie să folosești expresii precum: “Dacă simți nevoia să vorbești cu cineva, eu sunt mereu lângă tine, dacă ai nevoie de mine, cheamă-mă și voi veni.”

Câteva cuvinte esențiale pot însemna mai mult decât frazele lungi. Un simplu “te iubesc”, spus din inimă va sensibiliza partenerul de viață și, în acest fel, el își va deschide mai ușor inima în fața ta.

Este natural faptul că vrei să te documentezi și să înțelegi mai bine ceea ce se întâmplă. Mulți suferinzi se simt descurajați, inutili. Tu trebuie să îi împrospătezi memoria aducându-i aminte  de perioadele când se bucura de succes, de reușite, încurajându-l și promițăndu-i că vor mai fi clipe de care se va simți mândru.

Multe persoane simt nevoia să se izoleze, să se baricadeze într-un spațiu limitat, fără compania altor oameni. Altele vor să stea într-un colț  întunecat, iar întunericul nu este niciodată un sfetnic bun. Oricât de mult vrei să ajuți pe cineva aflat în aceste condiții, cheia reușitei nu este în mâna ta, este în mâna sa. Atitudinea de învingător, voința și dorința de a redeveni persoana de odinioară trebuie să izvorască din adâncul sufletului său.

Resurse precum o carte, un film, o revistă și orice altceva ce consideri că poate ajuta bolnavul să învingă boala, sunt binevenite. Dar nu înmânate direct deoarece se poate simți constrâns, presat de a face ceva ce poate nu vrea. Așadar, lăsă-le prin preajmă, iar el le va găsi. Această abordare indirectă va fi mult mai eficientă și va constitui primul pas spre recuperare.

Sfat valabil pentru oricine: nu îți fie teamă să ceri ajutor atunci când consideri că ai nevoie de el. De asemenea, nu îți fie teamă să acorzi ajutorul când cineva ajunge într-un punct critic. Stresul, depresia, anxietatea, pot destrăma un cuplu, dar îl pot și suda, deoarece în momente grele realizezi dragostea necondiționată a partenerului, suportul și grija.

Ianula Gioga

Sursa foto: thirdage.com