Să poți să vinzi produse luxury înseamnă multă muncă. Mediul online poate părea uneori mult prea impersonal pentru comercializarea produselor de lux, care au nevoie de atingerea umană. Mai mult decât atât, mediul online este asociat cu prețul scăzut al produselor, ceea ce duce adeseori la nesiguranța cumpărătorului asupra calității.
Încetul cu încetul, piața online a preluat controlul internetului în general pentru că există o gamă atât de largă a produselor luxury și nu numai și pentru că se află la doar un click distanță, fiind mult mai comod pentru cumpărător, să stea în fața calculatorului decât sa cutreiere magazinele.
Un studiu realizat de INstantLuxe.com arată că 71% dintre cumpărătorii online au achiziționat deja un produs luxury, iar 50% dintre cumpărători achiziționează între 1 și 3 produse luxury pe an.
Este un procent încurajator în condițiile în care este nevoie de multă atenție și uneori chiar atingerea produsului pentru a putea fi achiziționat. Există foarte multe branduri cu notorietate cărora le place să se diferențieze prin originalitate, prin servicii cât mai utile cumpărătorului pentru a putea stabili o relație de loialitate între el și brandul ales.
Un aspect deloc de neglijat este modalitatea prin care alegi să transporți produsele luxury către client. Acestea trebuie să rămână pe tot parcursul drumului în deplină siguranță, să ajungă la cumpărător în timp util şi într-o stare perfectă. De asemenea, trebuie să fii atent la ambalarea produsului pentru că primul impact vizual este dat de ambalaj, nu de produs în sine.
Nu împacheta produsul într-o simplă cutie, pentru că atunci nu vei impresiona prin nimic, nu vei depăși barierele normalului şi vei avea de pierdut. Încercă să împachetezi un vis în timp ce-i trimiți clientului tău produsul; încercă să-i înțelegi nevoile, aspirațiile și conformează-te acestora pentru că numai așa vei dobândi notorietatea de care ai nevoie, clienții fideli la care aspiri și un număr impresionant de produse vândute.
Pentru început, scurtează durata transportului de la câteva zile, la câteva ore. Îți vei impresiona cu siguranța clientul și va apela ori de câte ori are nevoie de un cadou sau de un produs pentru propria satisfacție la serviciile şi la produsele oferite de tine. Desigur, prima conexiune cu tine și cu brandul tău se va produce înainte ca un client să comande produsul, atunci când îți accesează site-ul.
Așadar, interfața pe care o prezinți și povestea fiecărui produs trebuie să fie impecabilă, să reușești să transmiți mesajul şi valorile brandului tău. Trebuie să construiești site-ul cu multă atenție, să-l faci ușor accesibil dar şi diferit de alte magazine online. Nu-l sufoca pe client cu detalii de care nu are nevoie, ci implementează o strategie care sa-l facă să-și dorească produsele vizualizate. Un mic video, amplasat unde trebuie, face uneori minuni.
Poți introduce în pachet, pe lângă produsul în sine câteva broșuri care să conțină produse la un preț secret și redus, accesibil numai clienților fideli, un bonus constând într-un mic cadou, sau chiar răvașe pe care poți tipări mesaje îndrăznețe.
Poţi, de exemplu, să introduci în interiorul ambalajului o esență de parfum, plăcută, caldă, subtilă care să-l îmbie și să-l surprindă pe client atunci când va deschide ambalajul. Gândește-te la mirosul de mașină nouă, pe care noi toți îl asociem cu ceva pozitiv. Acest lucru va avea un impact mai mare decât crezi asupra brandului pe care-l deții.
Gândește-te că nu-i vinzi clientului numai produsul în sine ci și încredere, curaj, statut, siguranță, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Vinde povestea din spatele produsului, care are o încărcătură emoțională și care-l conectează pe client cu produsul, fapt ce valorează mult mai mult decât simpla expunere a produsului.
Trebuie să înveți să-ți vinzi brandul prin universul propriului produs, iar într-un mediu online este mult mai greu decât într-un magazin. Nu te teme să-ți impui opiniile, să fii original, să asculți nevoile clienților tăi, pentru că munca ta va fi apreciată.
Transformă simplul act de cumpărare al unui produs într-un lucru extraordinar și unic, pentru clienții tăi. Succes!
Oana Cone