Majoritatea părinților doresc să facă tot posibilul în a vorbi cu copiii lor despre sex şi sexualitate, dar de multe ori nu sunt siguri cum să înceapă. Iată sfaturile noastre, pentru cei mari dar aflați în dificultate.
Examinează-ți propriile atitudini
Studiile arată ca există copii care simt că pot vorbi cu părinţii lor despre problematica sexualității, pentru că mamele lor şi taţii vorbesc deschis şi îi ascultă cu atenţie. Este mai puţin probabil ca aceşti copii să se angajeze în comportamente cu risc ridicat atunci când vor ajunge la adolescență, decât cei care simt că nu pot vorbi cu părinţii lor despre acest subiect.
Examinează, așadar, sentimentele tale despre sex. Dacă subiectul te face să te simţiţi inconfortabil, citeşte câteva cărţi şi discută despre sentimentele tale cu un prieten de încredere, o rudă, un medic, un preot. Cu cât vei studia mai mult subiectul, te vei simţi mai sigur și mai lejer într-o eventuală discuție cu fiul/fiica ta.
Chiar dacă nu poţi să depăşești disconfortul, nu te îngrijora, cu privire la admiterea lui în faţa copiilor. Este în regulă dacă spui ceva de genul: „Ştii, şi eu mă simt incomod să vorbesc despre sex, pentru că părinţii mei nu au vorbit cu mine despre acest subiect. Dar aş vrea să pot fi în măsură să vorbesc despre orice, inclusiv sex, aşa că te rog să vii la mine ori de câte ori ai o întrebare.”
Începeţi devreme
Învaţă copilul despre faptul că sexul presupune înțelegere și acceptare. Fluxul de informaţii ar trebui să înceapă cât mai devreme posibil, de exemplu atunci când îţi înveţi copilul unde îi sunt nasul şi degetele de la picioare, îi poți spune și cum se numesc organele acelea care îl intrigă atât de mult, într-o formă jucăușă. Copilul trebuie să se devină natural în ceea ce privește corpul său. Pe măsură ce creşte, poţi continua educarea lui adăugând diverse materiale, treptat, până va înţelege bine subiectul.
Luaţi iniţiativa
În cazul în care copilul tău nu a început să vă pună întrebări legate de sex, căutaţi o bună oportunitate în care să aduceţi subiectul în discuţie. Spuneţi, de exemplu, mama unui bun prieten de 8 ani este însărcinată. Poţi spune “Ai observat că burtica mamei lui David este din ce în ce mai mare? Asta pentru că ea va avea un copil şi ea îl are în interiorul ei. Ştii cum a ajuns copilul în interiorul ei?”, apoi lăsaţi conversaţia să pornească de acolo.
Vorbiţi mai mult decât despre “Păsări şi albine”
În timp ce copiii noştri au nevoie să cunoască faptele biologice despre sex, ei au, de asemenea, nevoie să înţeleagă faptul că relaţiile sexuale implică responsabilitate. Discutând despre aspectul emoţional al unei relaţii sexuale cu copilul tău, acesta va fi mai bine informat asupra deciziilor pe care le va lua mai târziu.
În cazul în care copilul este pre-adolescent, trebuie să includeţi unele mesaje cu privire la responsabilităţile şi consecinţele activităţii sexuale. Conversaţiile cu cei care au 11 sau 12 ani, de exemplu, ar trebui să vizeze subiecte cu privire la sarcina nedorită şi la metodele de protecție.
Un aspect pe care mulţi părinţi îl trec cu vederea atunci când vorbesc despre sex cu copiii lor, sunt întâlnirile. Spre deosebire de filme, când doi oameni se întâlnesc şi mai târziu ajung în pat împreună, în viaţa reală există mai mult timp să se cunoască, timp pentru a se ţine de mână, pentru a meargă la bowling, la un film, timp pentru simplele discuții și momente simple. Copiii au nevoie să ştie că aceasta este o parte importantă în dezvoltarea unei relaţii.
Oferă informaţii corecte corespunzătoare vârstei
Vorbeşte despre sex într-un mod care să se potrivească vârstei sau etapei la care se află copilul. Dacă al tău copil de 8 ani întreabă de ce băieţi şi fetele se schimbă atât de mult din punct de vedere fizic pe măsură ce ei cresc, poţi să îi spui ceva de genul: “Organismul are substanţe chimice speciale numite hormoni care îţi spun când ai devenit băiat sau fată. Băiatul are un penis şi testicule, şi când va mai creşte, vocea lui devine mai groasă şi va avea mai mult păr pe corp. O fată are vulva şi vagin, iar atunci când creşte, sânii i se vor mări şi şoldurile se rotunjesc.”
Anticiparea următoarei etape de dezvoltare
Copiii se pot speria şi pot fi confuzi de schimbările bruşte care încep să se petreacă, corpurile lor ajungând la pubertate. Pentru a ajuta la oprirea oricărei anxietăţi, vorbeşte cu copiii tăi, nu doar despre etapa de dezvoltare în care se află, ci şi despre etapa următoare. O fată de 8 ani este destul de mare pentru a afla despre menstruaţie, la fel cum şi un băiat de aceeaşi vârstă este pregătit să afle despre modul în care se va schimba corpul lui.
Împărtăşeşte valorile tale
Este responsabilitatea părinților de a le transmite valorile cu privire la sex. Altfel, copiii nu pot adopta aceleași valori pe măsură ce se maturizează, decât dacă vor fi conştienţi de ele, în momentul în care se vor lupta să afle cum s-ar simți și cum ar trebui să se comporte în diferite situații de viață.
Discutaţi despre sexul opus
Unii părinţi se simt inconfortabil să vorbească cu copiii lor despre subiecte precum sexul, dacă tânărul este de sex opus. Acesta este o atitudine ușor de înţeles, dar nu lăsa această scuză să încheie conversaţia.
Dacă eşti o mamă singură şi ai un băiat, de exemplu, poţi căuta cărţi care să te ghideze sau cere sfatul unui medic despre modul în care să discuţi acest subiect cu fiul tău. Ai putea apela, de asemenea, la un unchi sau la un prieten apropiat, bărbat, sau la o rudă, condiţia fiind aceea să existe deja o bună şi deschisă comunicare între ei.
Surse foto: