Despre moartea cititului

Trăim în mijlocul războiului dintre cărţi şi gadget-uri, luptând între a rămâne cărturari sau a deveni incendiatori de biblioteci. Sub caldarâmul bibliotecilor şi al rafturilor lor se strecoară tot mai puţini oameni, mulţi dintre ei fiind cei care nu au uitat vreodată că locuirea cărţilor le garantează universul imaginar. Ce am fi oare fără imaginaţie?

Copiii de astăzi se plâng în faţa întinderii textelor, chiar dacă acestea sunt de mici dimensiuni. Vacanţele lor nu mai sunt presărate ca ale noastre, cu biblioteci pregătite de întâlnirea cu noi înşine. Abandonând lectura, ei nu ştiu cât se abandonează pe ei înşişi, cât din emoţiile lor se pierd în eter, fără să mai revină vreodată.

Internetul, din sursă de informaţie, devine doar căutat simplificat de informaţie, uitată imediat, filtrată, căci numai cartea poate înfăţişa ochilor noştri un univers de sute de pagini care să ne ia prin surprindere cu o sumedenie de informaţii la care nu ne-am fi gândit.

Când s-au prins de cotoarele cărţilor ancore grele, care să le scufunde cât mai departe de ochii cititorilor lor? Când au descoperit copiii că înaintea unei cărţi şi a unui joc, tresar mai degrabă cât mai departe de emoţia lecturii? Nivelul cititului, frecvenţa şi satisfacţia, scad tot mai mult. Trebuie să îi învăţăm pe copii despre viaţa eroilor noştri şi a altor personaje, pe care am ajuns să le căutăm de-a lungul anilor în jurul nostru, pentru desăvârşire.

Să îi învăţăm despre conflictele din basme, despre iubirile pe care le-am trăit între filele cărţii ca şi cum ar fi ale noastre, despre lumile posibile şi cum pot să vadă cu adevărat cartea.

Deşi lor le lipseşte motivaţia, noi, prieteni ai cărţii, putem fi ghidul lor în călătoria aceasta, purtându-i pe meleagurile care să le placă: meleaguri de istorie, fanteziste şi captivante, pline de suspans şi de acţiune, unde, din observatori, pot deveni eroi.

Copiii de azi au nevoie de vocabular, de bula de imaginaţie în care noi toţi am trăit şi pe care o oferim încă de valul tehnologiei. Hai să îi învăţăm pe copii parfumul filelor stacojii, misterul de bibliotecă şi cum să dea mâna cu cărţile!

Să le adăugăm vieţi şi învelişuri personalităţilor lor, să îi ajutăm să ducă mai departe basmele şi istoriile deja cunoscute de noi, cele care ne-au însoţit zilele libere şi nopţile cu furtună. Să nu lăsăm cărţile să ardă decât în piepturile şi în minţile noastre, să plantăm dragostea de lectura în cei mai tineri ca noi!

Lectura a devenit un lux, pe care nimeni nu şi-l mai permite în deplinătate, fiind accesibil doar freelancerilor şi casnicilor. De ce nu tuturor? De ce nu şi copiilor, în pauzele de joacă, între jocurile video şi conferinţele de pe messenger? Nu este vorba de viteza cu care trăim, cât de dezinteresul pe care propun să îl amortizăm, resuscitând în noi nevoia de imaginaţie, de a ne amesteca pentru câteva ore în universul fantastic.

Să părăsim stresul şi agonia din faţa ecranelor noastre, să invităm la lumina veiozei o carte, şi să ne amintim cum eram. Astfel, să învăţăm şi copiii să îşi întărească imaginaţia şi gândirea analitică, să le îmbunătăţim memoria şi vocabularul. Sunt oameni care au rămas nemuritori, măcar prin cuvânt.

De aici şi impulsul de a le citi operele la nesfârşit, de a parcurge literatura universală şi titlurile contemporane, asta pentru a deveni noi înşine biblioteci, toate personajele cunoscute vreodată şi adunate în noi laolaltă.

Carla Francesca Schoppel