În momentul în care eşti întrebat care este cartea ta preferată, sau altfel spus, care ar fi cartea cea mai bună pe care ai citit-o până acum probabil că ai răspunde ”aceasta este cartea mea preferată, îmi place să citesc din ea ori de câte ori am un moment liber sau stau cu ea pe noptieră şi seara înainte de culcare mă adâncesc printre rândurile ei, evadând din monotonia acelei seri”. Fiecare răspuns e diferit, pentru că noi suntem diferiţi.
Dacă cineva m-ar întreba pe mine care este cartea mea preferată, le-aş spune că nu am una, dar dacă ar fi să aleg o carte care să mă fi marcat aceasta este Dragostea în vremea holerei, Gabriel García Márquez.
Prima dată când mi-a picat în mână, mă aşteptam să fie un roman de dragoste pasional, în care dragostea să fie expusă la cote maxime, iubirea pasională dintre protagonişti, specifică romanelor. Dar nu a fost deloc aşa, cartea prezintă curgerea vieţii cu un realism pur şi apoi dragostea. O dată ce vei citi cartea vei privi dragostea, timpul şi chiar oamenii, alftel.
De-a lungul cărții, Marquez a dat dovadă de curaj, în dorinţa sa de a explora un repertoriu pestriţ, din punctul de vedere stilistic. Aşa cum arată şi titlul, Dragostea în vremea holerei, este un amalgam creativ al celor două elemente contrastante: sacralitatea iubirii şi transpunerea iubirii în experienţele de zi cu zi.
În cele din urmă, puterea transcedentală a iubirii apare ca una dintre cele mai frumoase teme ale acestei capodopere paradoxale şi evocatoare.
Din perspectiva istorică, romanul este „între timpuri”, pentru că acţiunea se petrece de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului al XX-lea. Locul este un port anonim din Caraibe.
Florentino Ariza este copleşit de dragostea sa pentru Fermina Daza, încă din adolescenţă. Florentino Ariza este fiul bastard al lui Transito Ariza, care pare mediocru la prima vedere, iar Fermina Darza este singura fiică a lui Lorenzo Daza, omul bogat al comunităţii.
După o poveste de dragoste pasageră, prin intermediul scrisorilor şi al întâlnirilor mai mult decât inocente, cei doi sunt despărţiţi atât din cauza diferenţelor sociale, cât şi a caracterului Ferminei.
Florentino se afla într-o poziţie inferioară atunci când Fermina îl respinge brusc (după întoarcerea din exilul impus de tatăl ei, care nu este de acord cu Florentino, invocând starea inferioară a acestuia).
Anii de călătorie s-au extins, astfel că viziunea Ferminei despre lume se lărgeşte. O nouă viziune asupra lui Florentino pare să fie suficientă pentru a şterge orice urmă de pasiune pentru acesta, cerându-i să uite că a existat vreodată.
Sub presiunea tatălui şi a verişoarei sale, Fermina, se căsătoreşte cu distinsul doctor Juvenal Urbino, cu o personalitate opusa lui Florentino.
Povestea celor doi îndrăgostiţi adolescentini pare să se fi terminat aici. Dar atunci acţiunea ar fi mult prea simplă şi nu am mai fi avut un roman aşa de bun, nu-i aşa?
Între timp, Florentino continuă să o iubească pe Fermina, aşteptând în fiecare zi ca soţul acesteia să moară fiind convins că intr-o zi îşi va mărturisi din nou sentimentele pentru Fermina.
Astfel, în timp ce Fermina Daza descoperă plăcerile şi chinurile pe care i le oferă acest nou statut, de femeie măritat, Florentino Ariza se dedică atât afacerilor cât şi aventurilor trecătoare: pentru a-i demonstra că este demn de ea şi, respectiv, pentru a putea supravieţui în afara acestei iubirii puternice pe care o simte pentru ea.
Dragostea în vremea holerei este o „anatomie” a dragostei. Una dintre cele mai ingenioase portrete (într-un sens anatomic şi vizionar) de creştere a iubirii în afara împrejurimilor profane.
Astfel, sunt portretizate diferite ipostaze ale dragostei: dragostea care nu piere odată cu timpul ireversibil, dragostea care stă sub semnul singurătăţii atât de dureroase, dragostea care creşte chiar şi în condiţiile vitrege ale aceste vieţi profane.
Cristina Cristinescu