Despre nesimţiţii din viaţa de zi cu zi. O întreprindere curajoasă a lui Radu Paraschivescu, dar cu atât mai inedită: pe nesimţiţi îi cunoaştem şi îi recunoaştem în fiecare zi. Deşi pare a nu mai fi „politically correct” să îi numeşti aşa, nu îi poţi categorisi altfel. Fie că este vorba de vecinul de bloc sau de colegul de călătorie, de şoferul nervos în trafic sau de cel care îşi „uită” gunoaiele prin păduri după grătarul tradiţional, stropit cu o muzică ce asurzeşte întreaga vale, îl găsim peste tot şi, paradoxal, ne-am obişnuit cu el.
Suntem avertizaţi încă de la început, prin frumosul „cuvânt de întâmpinare” pe care îl rosteşte Andrei Pleşu: ”O monografie despre nesimţire? ”Vast program!” – ar fi spus De Gaulle… Materia e abundentă, ramificaţiile ei – inepuizabile. Radu Paraschivescu dovedeşte un mare curaj când se ia la trântă cu acest balaur şleampăt, ubicuu, intratabil, mondial şi autohton. Dar o face cu un soi de calm vesel, cu o răbdare stoică: nu lucrează ca un moralist acru, ci ca un degustător de moravuri.”
Radu Paraschivescu nu ni se adresează nouă, cititorii curenţi ai unor astfel de monografii, cei care încercăm să distingem cu interes şi minimă inteligenţă trăsăturile unei noi categorii sociale a României contemporane. Dimpotrivă, el încearcă cu ironie şi umor să se adreseze chiar categoriei descrise, cea a nesimţiţilor, prin compilarea unui ghid direct, discret şi pe înţelesul tuturor despre cum să devii şi să fii recunoscut drept “nesimţit”.
Cunoaştem tot, îi recunoaştem peste tot, iar Radu Paraschivescu ne oferă exemple concrete şi chiar proceduri despre cum să îi distingem din noianul confuz şi divers al românilor. Sunt capitole distincte despre “nesimţitul călător” (cu ramificaţii complexe precum nesimţitul zgomotos, nesimţitul la volan, nesimţitul feroviar), despre “nesimţitul la bloc” sau despre “nesimţitul VIP” (cu distincţii între VIP-ul sindicalist, VIP-ul politician, traseistul politic sau nesimţitul moderator).
Sunt analizate pe larg cum ar trebui, din afară, să simţim un nesimţit, care sunt formele sale de manifestare astfel încât să ne mutăm de urgenţă mai departe de acesta, deşi în acest fel, în mod sigur, îi dăm satisfacţie: limbajul trupului, limbajul pur şi simplu, gesticulaţia acestuia: ”Pe lângă gesticulaţia ca acompaniament al vorbirii, nesimţitul poate recurge oricând la gesturi definitorii, de sine stătătoare. Încărcătura lor e cu atât mai nocivă cu cât totul are loc în public. Nesimţitul deţine arta surprizelor consternante. El se descalţă în tren, fumează în locuri unde acest lucru i se interzice în mod explicit, vorbeşte între replici la teatru, îşi suge măselele la Ateneu, îşi pipăie prietena pe întuneric la film, eructează plenar după dejun şi se şterge la gură fie cu faţa de masă, fie cu mâneca hainei.”
Nu scăpăm de nesimţiţi nicăieri, iar dacă este o parte a cărţii lui Radu Paraschivescu cea care ne-a atras în mod deosebit este cea cu privire la “nesimţitul obişnuit”, cel pe care îl găsim în jurul nostru, se mişcă pe lângă noi, îl recunoaştem de la o poştă sau, dimpotrivă, prin acţiunile sale caracteristicice. Are un miros neplăcut (“fie un miros de năduşeală amestecat cu ceapă stricată, fie unul de carie netratată plus vin de buturugă, fie unul de ciorap cazon combinat cu salopetă lucioasă, acoperită de slina ultimilor ani”), aruncă gunoiul pe fereastră sau dimpotrivă îl lasă în urmă atunci când merge la iarbă verde, organizează grătare în faţa blocului împreună cu prietenii, uneori chiar nunţi, se descalţă fără ruşine prin trenuri şi apoi pune picioarele pe bancheta din faţă, lângă vecinul asfixiat, etc.
Nesimţitul se simte bine oriunde tocmai pentru că este indiferent la cei din jur, nu îi pasă dacă deranjează, ci dimpotrivă iubeşte să îi deranjeze pe cei cu care se intersectează. Nu i se poate face portretul robot, pentru că este cameleonic, se poate transforma în orice sau în oricine şi îl găsim în cele mai neaşteptate locuri şi, mai ales, în cele mai surprinzătoare persoane: „Poate fi bărbat sau femeie, democrat sau liberal, adolescent sau bătrâior, arhitect sau tinichigiu, beţiv sau abstinent, entuziast sau blazat, slujbaş sau şomer, ortodox sau catolic, pompos sau simplu, avizat sau neştiutor, morocănos sau vesel. E la fel de greu să-l combaţi pe cât e de anevoios să-i faci portretul robot. Nesimţitul este un animal suplu şi decis, care îşi fructifică şansele şi îşi împlineşte agenda sintetizată în decalogul de la începutul cărţii.”
Suntem siguri că şi dumneavoastră cunoaşteţi destui “nesimţiţi”. Prea mulţi. Ne puteţi descrie câteva dintre caracteristicile acestora sau acţiuni tipice? Oricum, e suficient să citiţi cartea lui Radu Paraschivescu, o carte de genul “haz de necaz”, pentru a avea suficiente exemple ale poluării României de către o nouă specie de oameni: nesimţiţii cotidieni.
de Jovi Ene, Club Diverta
