Se întâmplă să urmăreşti emisiuni de home-design şi să îţi doreşti să fi făcut şi tu meseria aceasta?
Domeniul este unul foarte popular, de aceea nu există niciun moment mai bun decât prezentul pentru a-ți descoperi abilitățile și pentru a da frâu liber entuziasmului într-o carieră de genul acesta. Iată spre ce te poţi orienta:
Design-ul interior
Dacă ai un talent pentru planificarea şi coordonarea pieselor de mobilier şi a accesoriilor, atunci acest segment este pentru tine. Designerii de interior (sau decoratorii, în cazul în care nu deţin o diplomă de la o universitate acreditată) înfrumuseţează, îmbunătăţesc şi actualizează aspectul şi funcţionalitatea spaţiilor interioare, fie ca este vorba despre medii rezidențiale sau business.
Mulţi se specializează într-un anumit tip de design, cum ar fi designul bucătăriilor, de exemplu. Își sporesc veniturile prin vânzarea de produse decorative, accesorii şi mobilier.
Redesign interior
Imaginează-ţi că ai acces la piesele de mobilier şi la accesorii decorative din casa unui prieten, iar acesta îţi dă libertatea să le rearanjezi sau să le oferi noi întrebuinţări, în acelaşi spaţiu.
Deşi noţiunea de redesign interior există de aproximativ 20 de ani, conceptul a luat amploare în ultimii cinci, şapte ani. Ca urmare, nu există statistici pentru a vedea exact câți redesigneri sunt pe piaţă. Dar datorită eforturilor depuse de o mână de oameni care au croit un drum în domeniu, redesignul este acum pe val.
Organizator profesionist
Acesta este un alt domeniu aflat încă în fază incipientă dar într-o continuă expansiune. Organizatorii fac ordine în casa şi în afacerea clienţilor, pentru ca aceştia să ducă o viaţă mai bună. Aceștia dezvoltă şi planuri personalizate de organizare cu ajutorul unor depozite şi al unor sisteme de stocare, pe care clienții lor le pot întreţine cu uşurinţă.
Pentru că nu există cerinţe educative, sau nu sunt necesare echipamente şi unelte specifice, acesta este unul dintre cele mai uşor de abordat job în home design.
Restaurare/conservare
Acesta este domeniul pe care Bob Vila l-a lansat, de unul singur, la mijlocul anilor ’70. În restaurarea/conservarea profesionistă exista mai multe specializări precum tâmplarie sau pictură. Există si posibilitatea de a acţiona ca antreprenori generali şi de a gestiona diferite tipuri de proiecte pentru case şi întreprinderi care au fost construite înainte de 1930. Tot ce este construit dupa acea dată este considerat a fi din epoca modernă.
Aceşti profesionişti folosesc abilităţile lor de a păstra şi de a salva obiecte, cum ar fi mobilier şi accesorii. Un profesionist în restaurare/conservare, nu renovează. Mai degrabă, el reface la starea lor iniţială, locuinţe, clădiri sau obiecte astfel încât acestea să fie ferite de deteriorare, pe viitor.
Pictura “Faux”
Această formă de artă este pur decorativă și este, de obicei, practicată de artiști profesionişit deși este posibil pentru oricine să atingă un anumit nivel de competenţă în domeniu, prin cursuri de specializare. Pictorii Faux aplică finisaje decorative pentru pereți, tavane, pardoseli, mobilier şi accesorii.
Ei folosesc vopsea, suprapuneri de materiale sau alte mijloace şi trebuie să fie experţi în amestecul şi în aplicarea culorilor. Printre tipurile de finisaje faux la modă astăzi sunt cele din piatră, marmură, decupaj, sau aspectele vintage, culorile în ulei sau cele din pietre prețioase.
Alexandra Păun
Surse foto: