Vreau să vă vorbesc despre Muse. Îi ‘cunosc’ de 4-5 ani. Ador faptul că sunt o trupă cu instrumente diverse, dar mai ales pentru că unul dintre acestea este pianul. Stilul lor este original, nonconformist dar nu în sensul violent de ‘împotriva sistemului’.
Muzica lor ridică fiori pe suprafaţa corpului. Se spune că motivul ar fi asocierea cu anumite momente din viaţă. Eu aş spune că melodiile lor au un sound ‘alien-esc’ aşa, foarte străin de ce auzi de obicei în muzică.
Combinaţia există din 1994 şi, de atunci, pun suflet în ceea ce fac, mai ales în reprezentaţiile live. Nu degeaba au fost declaraţi cea mai bună trupă live de atâtea ori.
Genul abordat de ei este un alternative rock, cu influenţe simfonice. Versurile lor fac referire la tot ce e legat de societate şi relaţiile lor, iar în ultimul album, The Resistance, versurile pun foarte mult accent pe noua eră tehnologică.
Când ascult piesa care poartă acelaşi nume ca albumul pe care se află, The Resistance, parcă mă teleportez într-o altă dimensiune. Este, bineînţeles, preferata mea de pe acest album. Dar toate melodiile sunt plăcute, cursive.
Aş spune chiar că este un album mai sensibil, mai profund în legătură cu percepţiile noastre despre iubire, societate, viaţă şi Univers.
Faţă de celelalte, mi se pare mai matur, în privinţa liniei melodice. Anterioarele erau mai rebele, mai tăioase, dar schimbarea este discretă.
Îl recomand cu multă încredere, dar nu numai acest album, ci şi celelalte lucrări, care le-au adus băieţilor multe laude.
Cătălina Airimioaei
