Prin geamul din tavanul mansardei pot vedea cerul, uneori senin, alteori înnorat. Ca orice alt cer. Acesta pare să fie însă, numai al meu, decupat într-o porțiune dreptunghiulară de geam. Mă ridic pe vârfuri și întind amândouă mâinile. Sper să îl pot revendica și să îl cobor definitiv la mine în cameră. Ar putea să înlocuiască tavanul cu plăci aglomerate din lemn. Când nu fac asta, adică atunci când nu întind mâinile ca să mi-l însușesc, mi-aș dori să fiu o pisică, să mă pot plimba în voie și mult mai aproape de el, chiar pe acoperiș.
Spre deosebire de avatarul meu uman, ca pisică, aș putea să număr până la șapte vieți într-o încercare frivolă a zborului fără aripi…