Profesionistul de luni: Sir Norman Foster, arhitect englez

Sir Norman Foster este un arhitect englez, care a primit Ordinul de Merit al Marii Britanii. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi pe plan internaţional. Foster este un explorator al laturii tehnologice, în lucrările sale.

Acesta este considerat un innovator, materialele sale preferate fiind oţelul şi sticla. Norman a început însă de jos, primul job a fost într-o patiserie, apoi a lucrat ca vânzător de mobilă şi muncitor într-o fabrică, până în momentul în care a absolvit Universitatea de Arhitectură din Manchester. Printr-o bursă a putut urma un masterat la Yale, reuşind să se dedice complet acestui domeniu. La început acesta lucra la firma “Team 4” alături de soţia sa. Ulterior şi-a deschis propria sa firmă, Foster&Asociates.

Acesta deţine aproximativ 190 de premii din competiţii naţionale şi internaţionale, datorită lucrărilor sale remarcabile. Din punct de vedere architectural Norman este un vizionar reuşind de fiecare dată să suprindă prin creaţiile futuriste. Acesta este permanent preocupat şi de partea ecologică prezentând un mare interes faţă de protejarea mediului.

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără: Facultatea de Drept  de la Universitatea Cambridge, Muzeul American al Aerului din Uk, Hongkong  şi Shanghai Corporation, Noul Parlament din Berlin, Centrul Sinsbury pentru Arte Vizuale, Ieşirea de metrou Fosterito din Bilbao, Centrul Daewoo din Coreea de Sud, Terminalul T3 din Beijing şi Liceul Albert Camus din Franţa.

Cristina Mîrzoi