Proiectii gratuite de filme pe terasa Promenada Mall

Promenada-Cinema

Mall Promenada și Digi Film aduc cele mai bune filme ale ultimilor ani pe terasa centrului comercial

 Mall Promenada împreună cu Digi Film dau startul unei noi serii de proiecții gratuite de filme în aer liber, pe terasa de la nivelul superior al centrului comercial. Vara aceasta, în fiecare seară începând cu ora 20:30, bucureștenii pot viziona gratuit unul dintre zecile de filme dintr-o colecție de cinci genuri: acțiune, aventură, comedie, thriller și SF.

Seria de evenimente a început luni, 18 iulie, cu proiecția renumitei producții nominalizate la Oscar, “The Wolf of Wall Street”, și continuă până la finalul săptămânii cu unele dintre cele mai populare titluri ale ultimilor ani:

Marți, 19 iulie: “The Dressmaker”
Miercuri, 20 iulie: “Divergent”
Joi, 21 iulie: “Chef”
Vineri, 22 iulie: “The Company Man”
Sâmbătă, 23 iulie: “Life of Crime”
Duminică, 24 iulie: “Dragon Ball”

Programul proiecților va fi disponibil în fiecare săptămână pe site-ul promenada.ro și www.digi-film.ro.

Terasa Promenada este o alternativă de petrecere a timpului liber în lunile toride de vară, care oferă vizitatorilor o multitudine de spații și evenimente de relaxare și distracție.

Mai multe detalii despre eveniment puteți descoperi pe promenada.ro sau pe Facebook, Promenadaro.