Sâni perfecţi şi fără durere? Acum se poate!

Află tot ce trebuie să ştii despre silicoane de la chirurgul estetician Calin Doboş

Sânii frumoşi sunt tot timpul la modă. Încă de acum 50 de ani, când au apărut primele implanturi de silicon, femeile au început să viseze la aspecutul perfect al acestora, fiind demonstrat faptul că o nouă înfăţişare fizică poate avea un impact extrem de puternic asupra modului în care te prezinţi în faţa celorlalţi.

Implanturile mamare, sunt realizate din gel siliconic cu înveliş de silicon şi au variate mărimi şi forme. Chirurgul estetician este cel care te sfătuieşte ce formă de implant este mai bine să alegi şi care ar trebui să fie mărimea acestuia.

„Mărimea implantului este limitată de anatomia proprie, fiind ales în funcţie de mărimea toracelui. Implantul este poziţionat astfel încât să nu se deplaseze, iar muşchii care îl înconjoară să se întindă pentru al îngloba confortabil în următoarele luni. Pentru fiecare tehnică de implantare, cicatricile sunt ascunse în şanţuri sau în zone în care sunt dificil de detectat, acestea devenind în timp aproape inexistente”, a explicat chirurgul estetician Calin Doboş.

Ce formă şi ce mărime de implant mi se potriveşte?

Silicoanele rotunde au fost cele mai comune tipuri de implant mamar, utilizate în operaţia de mărire de sâni. Implantul mamar rotund este modelat în formă de jumătate de sfera, fiind cunoscut şi sub denumirea de „forma măr”. Partea mai puţin avantajoasă a acestui tip de silicoane este faptul că ele oferă un aspect artificial sânului şi datorită faptului că înălţimea lor este egală cu lăţimea nu reuşesc să umple foarte bine decolteul.

Silicoanele anatomice se mai numesc şi silicoane în formă de „lacrimă” sau „picătură”. În momentul de faţă sunt cele mai folosite impanturi din lume, fiind recomandate în cazul femeilor care îşi doresc, în primul rând, sâni cu aspect natural.

Atât în cazul celor rotunde cât şi al celor anatomice, se recomandă folosirea implanturilor cu suprafaţa texturată, pentru a preveni rotirea acestora.

Silicoanele mari oferă un decolteu generos, transformare corpului fiind evidenţa şi foarte uşor de remarcat. Cu toate acestea, silicoanele mari prezintă numeroase dezavantaje care includ: aspectul vălurit al sânului şi o incidenţă mai mare a rupturii implanturilor.

„Silicoanele mari arată bine doar când femeia este îmbrăcată, atunci când se dezbracă se văd contururile implanturilor şi neregularităţile, mai ales pe exterior şi în partea inferioară a sânului.

Multe „vedete” autohtone au un bust generos, dar ATENŢIE!, le vedem doar îmbrăcate, cu rochii sau sutiene. Nimeni sau puţină lume are ocazia să le privească dezbrăcate şi cu toate imperfecţiunile la vedere!”, a explicat chirurgul estetician.

Pe de altă parte, silicoanele de dimensiuni mici au început să capete o popularitate tot mai mare în rândul femeilor, deoarece dau fermitate şi volum sânilor, păstrând aspectul natural al acestora.

Operaţie fără durere

Cele mai multe dintre femei atunci când vine vorba de o operaţie de mărire a sânilor se tem că atunci când se vor trezi din anestezie, durerile vor fi insuportabile.

Graţie noilor tehnici avansate în materie de aparatura medicală, acum durerea este inexistentă. În Europa, 1 din 6 chirurgi au un astfel de aparat iar în Bucureşti exista un singur medic care îl foloseşte.

“Aparatul de ultima generaţie pe care îl folosesc are dublă funcţie: creează buzunarul în care se introduce implantul şi coagulează sângele în timpul operaţiei. Practic, acesta, în loc să ardă vasele de sânge, le coagulează, la o temperatură de aproximativ 80°C. Utilizarea lui este, de fapt, secretul recuperării foarte rapide (circa 12 – 24 de ore) şi fără dureri a pacientelor, după operaţie. Avantajele folosirii acestui aparat sunt evidente: durerea este aproape inexistentă iar recuperarea este rapidă, după 6 ore pacienta putând să plece acasă şi să îşi poate relua activitatea obişnuită.”, a adăugat chirurgul estetician Calin Doboş.

Nu toate operaţiile sunt fără durere. În România încă se foloseşte cauterul pentru a opri sângerarea. Temperatura unui astfel de aparat ajunge până la aproximativ 300°C. Pentru că ţesuturile sunt arse de jur împrejur pe o rază de 1 cm, se produce o inflamare masivă a acestora iar sânii se umflă, lucru care provoacă foarte mare durere ce persista până la câteva săptămâni.

Ce trebuie să ştie pacientele, după operaţie?

Pacientele care au suferit o operaţie de mărire a sânilor sunt sfătuite să poarte bustieră pentru cel puţin 4 săptămâni şi apoi sutiene fără burete şi/sau sârmă pentru a permite sânilor să coboare.

Un prim rezultat se poate vedea la 3-4 luni după operaţie, dar în cazul pacientelor care au avut sâni şi înainte de intervenţie rezultatul apare mai târziu, în aproximativ 6-7 luni, după ce implanturile au coborât la nivelul la care le îngăduie pielea propriilor sâni.

Acest aspect face ca pacientele ideale să fie cele care are sânii mici, nu mari.
O astfel de intervenţie poate ajungă până la 3000 de euro, implanturile folosite fiind cele mai bune din lume.

Sursa foto:

healthandbeautywoman.com