Supercupa României Timișoreana la fotbal se va juca între FC CFR 1907 CLUJ – SC DINAMO 1948 SA și se va disputa pe Arena Națională din București în ziua de 14 iulie, de la ora 21.00.
Cele două echipe se întâlnesc prima dată în această competiție, CFR fiind campioana, iar Dinamo câștigătoarea Cupei României.
CFR Cluj a mai câștigat două Supercupe ale României în 2009 și 2010, în fața Unirii Urziceni, la lovituri de la 11 metri.
De cealaltă parte, „câinii” s-au duelat de cinci ori pentru acest trofeu și au fost învingători o singură dată, în fața Stelei, în 2005.
Recordul de Supercupe câștigate îl deține Steaua care a înregistrat cinci succese.
În zilele de 11, 12, 13 și 14 iulie a.c., se vor pune în vânzare bilete și la casele speciale ale Arenei Naționale, în fiecare zi între orele 10.00-18.00.
Prețurile biletelor:
1 loc în Lojă = 1.200 lei
VIP 1 = 600 lei
VIP 2 = 400 lei
Tribuna a 2-a = 80 lei
Peluzele = 30 lei
Galeriile vor fi repartizate în stadion, după cum urmează:
Peluza 1 și o parte din Tribuna a 2-a – Dinamo;
Peluza a 2-a și o parte din Tribuna a 2-a – CFR Cluj.
Meciul va fi transmis în direct de ProTV.
Surse: frf.ro