Voicu Oprean, un român de succes în domeniul IT

A colindat lumea în lung şi în lat, a fost angajat, concediat şi apoi şi-a pornit propria afacere. Voicu Oprean este cel care a introdus în România Traffic Message Channel, un sistem care îţi arată care sunt zonele din trafic cu probleme şi te ajută să eviţi aglomeraţia. 

În prezent, omul de afaceri are o firmă de IT cu peste 300 de angajaţi şi este convins că dacă gândeşti inovativ şi constructiv…criza nu există, după cum le-a declarat jurnaliştilor de la România te iubesc.

Traseul unei reuşite

Povestea de succes a lui Voicu Oprean începe la sfârşitul anilor ’90 în America. A terminat la Cluj facultatea de informatică, s-a angajat peste Ocean, dar s-a întors repede acasă. În România s-a angajat la o firmă de unde a fost dat afară pentru că aloca prea mult timp studiilor.

De aici în colo a pornit de unul singur un business în domeniul IT. Iar acum are o cifră de afaceri care sare de 8 milioane de euro în fiecare an. Gândeşte şi vinde soluţii care uşurează viaţa şi îl ajută pe omul modern.

Soluţii IT moderne

În total, în România, sistemul TMC Traffic Message Channel este instalat pe 20.000 de maşini care transmit informaţii din trafic într-un server. Firma sa a gândit şi implementat acest sistem care iţi arată care sunt zonele din trafic cu probleme şi te ajută să eviţi aglomeraţia. Este un proiect la care s-a muncit 2 ani şi a costat peste 100.000 de euro.

Firma are sedii în mai multe ţări din Europa. Numai în Cluj are patru sedii, unul dintre ele în clădirea eliberată după plecarea gigantului Nokia din România. Aici lucrează la programe şi softuri pentru mari producători de maşini.

În ianuarie  compania clujeană Arobs Transilvania Software, condusă de Voicu Oprean a lansat aplicaţia TraficOK pentru iPhone şi iPad, soft care permite şoferilor să evite blocajele din trafic în timp real.

Aplicaţia permite verificarea stării drumurilor, existenţa de accidente, drumuri în lucru sau ambuteiaje pe traseul pe care utilizatorul doreşte să-l urmeze. Mai mult, utilizatorii pot vizualiza timpul de parcurs pentru o serie de rute presetate ţinând cont de evenimentele de trafic la momentul respectiv.

Sursă informaţii: romaniateiubesc.stirileprotv.ro