Vrei să îi gătești ceva rapid dar nu știi ce?

A prepara un fel de mâncare unui bărbat poate fi o adevărată provocare, mai ales atunci când vrem să îl cucerim. Chiar dacă ne considerăm stăpâne pe îndeletnicirile din bucătărie, câteva informaţii despre preferinţele culinare ale bărbaţilor sunt întotdeauna binevenite.

În primul rând, trebuie să înţelegem un lucru. De ce vor bărbaţii să le gătim?

Silviu (45 de ani) ne răspunde la această întrebare: ”Ţin minte că eram, la un moment dat, în vizită la mama mea, în oraşul natal. Eram în bucătărie. Mama îmi făcuse ceva de mâncare şi mă chemase la masă. M-am aşezat şi, pentru prima dată, mi-am dat seama de ceva foarte important şi anume că nu voiam să mă ridic să-mi pun mâncarea, ci voiam ca mama mea să o facă. Nu era ca şi când am fost învăţat toată viaţa aşa. Ba mai mult, când eram mic, eu şi fratele meu ne făceam singuri de mâncare. Aşa că acum m-am întrebat de ce era atât de important ca mama să mă servească mâncarea făcută de ea. Şi m-a trăsnit. Nu voiam să mă simt ca un rege, ci voiam să mă simt iubit şi să cred că mâncarea va avea un gust mai bun atunci când este servită de mama mea. Pentru femei, este esenţial să înţeleagă că bărbaţii îşi exprimă dragostea făcând sau dăruind lucruri, de obicei tangibile şi prin urmare este o dovadă de iubire atunci când o femeie face acest lucru la rândul ei.”

Bărbaţii obişnuiesc să mănânce mai mult şi mai des decât femeile. Din acest motiv, de multe ori avem dificultăţi în prepararea unor mese care să fie, cu adevărat, apreciate şi nu doar mulţumitoare. Pentru a începe, trebuie mai întâi să înţelegem că bărbaţii au nevoie de mai multe proteine, iar aici intră în joc, meniurile din carne.

Aceasta nu trebuie să fie lipsită de la o masă care vrea să satisfacă orice bărbat. Puteţi încerca să faceţi un grătar de vită/pui/porc, care va fi, cu siguranţă, apreciat. Costiţele de porc sunt iar o alegere bună, tocana sau micii. În ceea ce priveşte garnitura, poate să fie orice aveţi la îndemână: cartofi prăjiţi, gratinaţi sau piure, orez cu legume sau doar legume. Puteţi încerca şi paste, care reprezintă o alegere foarte bună, rapidă, dar şi săţioasă.

Peştele este şi el o alternativă bună, însă atenţie la modul în care îl gătiţi, deoarece bărbaţii sunt pretenţioşi când vine vorba despre prepararea lui. Aici este bine să întrebaţi partenerul ce preferinţe are. Pentru a obţine satisfacţia completă a unei mese, supele şi ciorbele pot constitui un prim fel excepţional.

Iuliana (27 de ani) spune: “Acordaţi o atenţie deosebită condimentelor, acestea fac gustul mâncării cu adevărat deosebit. Prezenţa lor este esenţială pentru succesul reţetei. Luaţi în calcul experienţele anterioare, dar nu vă temeți să experimentaţi cu condimente noi”.

Prezentarea mâncării nu este atât de importantă pentru un bărbat, nu trebuie aranjată ca la restaurant, dar trebuie să fie îngrijită şi să arate ca şi cum nu ai fi depus prea mult efort.

Pentru că nicio masă nu este completă fără ceva dulce, pregăteşte şi ceva pentru desert. Un desert cu ciocolată este cel mai indicat, deoarece nu vei avea dubii dacă îi va plăcea sau nu. Unde mai pui că ciocolata este şi afrodiziacă! O negresă este foarte potrivită, deoarece se prepară uşor şi repede.

Dacă vrei să îl impresionezi, alege să prepari un tort de ciocolată sau de fructe. Poţi opta însă pentru o variantă mai uşoară şi sănătoasă, făcând o salată de fructe, pe care poţi să o “asezonezi” cu sirop de ciocolată, de caramel sau cu puţin alcool.

Spre final, este important de menţionat că la nicio masă nu trebuie să lipsească băutura: o limonadă proaspătă, un vin bun sau berea lui favorită. Ţine cont de felul de mâncare pe care îl vei servi, dar şi de preferinţa lui. Când vine vorba de mâncare, ne bucurăm de ea cu toate simţurile, iar pentru ca o masă să fie cu adevărat reuşită, trebuie să ni le trezească pe toate.

Ana Darstaru

Surse foto:

life.dailyburn.com

browneyedbaker.com